Business Internaţional

Serena Williams s-a enervat când a fost întrebată dacă meciul cu Halep i-a afectat prestaţia de la US Open: Cu siguranţă nu am fost epuizată după meciul meu din sferturi cu Simona Halep

Serena Williams s-a enervat când a fost întrebată...

Autor: Andrei Pal

09.09.2016, 09:53 271

Chestionată în legătură cu oboseala resimţită după meciul cu Simona Halep din sferturi, care s-a întins pe trei seturi, şi a durat două ore şi 17 minute, Serena a răbufnit şi le-a transmis jurnaliştilor: "Nu cred că mi-au mers prea multe bine astăzi. Am făcut o mulţime de erori şi nu am jucat atât de bine ca până acum. Cu siguranţă nu am fost epuizată după meciul meu din sferturi", a declarat Serena.

Întrebată încă o dată despre acest subiect, Williams a răbufnit: "OK, nu o să repet ce am spus mai devreme. Nu am fost obosită după meciul cu Halep. Sunt o jucătoare profesionistă, joc de peste 20 de ani. Dacă nu pot juca la 24 de ore, atunci nu ar mai trebui să particip. Deci cu siguranţă nu am fost deloc obosită, am avut suficient timp să-mi revin".

În urma acestei înfrângeri, Serena Williams părăseşte prima poziţie a clasamentului mondial feminin după 186 de săptămâni consecutive în care a fost lider. Locul său este luat de Angelique Kerber.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO