Business Internaţional

Sindicatele cer companiilor să împartă cu salariaţii fructele creşterii

Sindicatele cer companiilor să împartă cu salariaţii...

Autor: Bogdan Cojocaru

21.01.2015, 15:21 426

La aniversarea a 800 de ani de la apariţia în Anglia a Magna Carta, considerată prima constituţie europeană, reprezentanţii uniunilor sindicale cer la Forumul Economic Mondial de la Davos o nouă Magna Carta, care să rezolve problema distribuirii inegale a veniturilor şi pe cea a şomajului. Ei îndeamnă “urgent” companiile să prevină turbulenţele sociale prin impărţirea fructelor creşterii cu angajaţii, scrie The Guardian.

„Politicienii şi liderii din lumea afacerilor prezenţi la Davos stau pe un vulcan de nemulţumiri întemeiate alimentat de şomaj, inegalitate şi austeritate. Avem responsabilitatea colectivă de a schimba lucrurile”, a spus Philip Jennings, secretarul general al UNI Global Union, o federaţie internaţională de sindicate.

El a avertizat că îndemnul „staţi calmi şi continuaţi” nu este atitudinea potrivită în vremuri marcate de urgenţă şi anxietate. Jennings a spus că sindicatele au soluţia problemei: un viitor construit pe salarii care să permită acoperirea nevoilor de bază, job-uri decente şi negocieri colective în care salariatul are un loc la masă.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO