Business Internaţional

Ştiri pe scurt din business internaţional

Ştiri pe scurt din business internaţional

Bulgaria, stat dependent în proporţie de 90% de gazele naturale importate din Rusia, tatonează terenul pentru construirea unui gazoduct de 114 kilometri care să o lege de Turcia, teritoriu de tranzit pentru conducta prin care Azerbaidjanul va exporta gaze în Europa prin proiectul TANAP, scrie hurriyetdailynews.com. O delegaţie bulgară va discuta în Turcia cu autorităţile de acolo această posibilitate. De asemenea, Turcia ar putea deveni un centru important de tranzit pentru gazele naturale descoperite recent într-un zăcământ uriaş din apele teritoriale ale Israelului. Gazoductul bulgaro-turc ar putea fi finalizat în doi ani. Rusia acoperă în prezent un sfert din importurile de gaze ale Europei şi multe state europene, mai ales din est, se bazează aproape în totalitate pe gazele ruseşti. Bogdan Cojocaru

 

Ministerul polonez al finanţelor ia în considerare introducerea unei taxe pe băuturile nealcoolice carbogazoase dulci, scrie publicaţia Dziennik Gazeta Prawna, care citează surse guvernamentale. Taxa s-ar putea situa între 0,01 şi 0,1 zloţi (0,002-0,02 euro) pe litru, în funcţie de concentraţia de zahăr din băutura respectivă. Astfel de taxe au fost introduse în Franţa şi Irlanda, pentru a descuraja consumul acestor băuturi, considerate dăunătoare pentru sănătate, şi în Ungaria, unde statul caută noi surse de venituri bugetare. Danemarca a renunţat la taxarea băuturilor dulci deoarece consumatorii ocoleau plata ei mergând la cumpărături în ţările vecine. Bogdan Cojocaru

 

Grupul petrolier maghiar MOL, divizia de explorare de petrol şi gaze Wintershall a grupului german BASF şi magnatul rus Mihail Fridman se numără printre companiile care au depus oferte angajante pentru a cumpăra Dea, unitatea de producţie de gaze şi petrol a companiei germane de utilităţi RWE, scrie agenţia Thomson Reuters, care citează surse apropiate situaţiei. Acestea nu au dat detalii financiare precise despre oferte, dar au precizat că intervalul de variaţie a preţului ar putea fi similar cu cel de la prima tentativă de vânzare, când ofertele s-au situat între 3,5 miliarde euro şi 5 miliarde euro. „RWE intensifică presiunile pentru a încheia vânzarea cât mai curând” a spus una dintre surse, care a adăugat că grupul a exclus deja Dea din planurile sale pe termen lung. O înţelegere privind vânzarea ar putea fi semnată chiar luna aceasta, au spus sursele, însă acestea nu au exclus prelungirea termenului până în aprilie. RWE, MOL, Fridman şi Wintershall au refuzat să comenteze. Şeful RWE, Peter Terium, a declarat săptămâna trecută că grupul intenţionează să încheie vânzarea până la jumătatea acestui an, adăugând că lucrurile merg conform planului. Intenţia de vânzare a fost anunţată pentru prima dată în urmă cu un an. Daniela Stoican

 

Preşedintele rus Vladimir Putin (foto) şi-a depăşit recordul de popularitate de la realegerea la Kremlin, în mai 2012, în urma intervenţiei în Ucraina, arată rezultatele sondajelor realizate de principalele institute din Rusia, scrie AFP. Astfel, mai mult de doi ruşi din trei (69 la sută dintre persoanele intervievate, ceea înseamnă cu 9 la sută mai mult ca în februarie 2013) spun că aprobă politica lui Vladimir Putin, potrivit unui sondaj realizat la sfârşitul lunii februarie de Centrul Levada, independent, pe un eşantion de 1.603 persoane din 45 de regiuni din Rusia. În schimb, doar 30 la sută dintre ruşi, faţă de 35 la sută în urmă cu un an, dezaprobă activitatea preşedintelui Putin, potrivit sondajului publicat pe site-ul institutului Centrul Levada. Institutul VTsIOM, apropiat puterii, anunţă că popularitatea lui Vladimir Putin a ajuns la 68 la sută şi precizează că pentru 53 la sută dintre persoanele intervievate criza din Ucraina reprezintă „principala temă“ de actualitate. „Cota popularităţii lui Putin, care se apropie de aceea din mai 2012, data realegerii pentru cel de-al treilea mandat prezidenţial, poate creşte încă, ţinând cont de faptul că ofensiva Rusiei în Ucraina continuă“, a apreciat sociologul Aleksei Levinson, de la Centrul Levada. Luminiţa Bogdan

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 12.03.2014

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO