Business Internaţional

Ştiri pe scurt din Europa de Est

Autor: Ioana Nita

05.03.2013, 00:01 79

Cea mai mare companie telecom din Polonia, Telekomunikacja Polska (TP), va reduce până în 2016 numărul de posturi cu 1.700 pe an atât prin concedieri de personal, cât şi prin încheierea voluntară a contractelor de muncă, scrie Warsaw Business Journal.  Compania a redus numărul de angajaţi de la 70.000 în anul 2000 la 22.413 în prezent. Conducerea TP a spus că a discutat cu reprezentanţii uniunilor sindicale din companie şi a menţionat că planul este de a reduce numărul salariaţilor cu aproximativ 4.500-5.000 în perioada 2014-2016. La sfârşitul lunii trecute, TP a anunţat că profitul din trimestrul patru al anului trecut a scăzut cu 86% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, iar reprezentanţii France Telecom, acţionarul majoritar al companiei, au declarat că vor sprijini financiar operatorul de telecomunicaţii.

Producătorul japonez de componente auto TS Tech va deschide o uzină în oraşul Százhalombatta din Ungaria, investiţia ridicându-se la început la 1,3 milioane euro, scrie Portfolio.hu. La fabrica ungară a TS Tech, care va avea o suprafaţă de 1.800 metri pătraţi şi 50 de angajaţi, se vor produce din 2015 scaune pentru automobile Volkswagen. Compania japoneză produce şi vinde scaune şi piese de interior pentru automobile, dar şi şei pentru motociclete. După Germania, Japonia este al doilea cel mai mare investitor în industria auto din Ungaria.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO