Suporterii şi turiştii care vor vizita Polonia pentru campionatul de fotbal Euro 2012 vor cheltui aproximativ 700 milioane zloţi (161 mil euro), a declarat Andrzej Bogucki, membru în consiliul PL.2012, instituţie special creată de Ministerul Turismului şi Sportului pentru organizarea evenimentului sportiv, citat de Warsaw Business Journal. Până în prezent au fost vândute aproximativ 1,5 milioane pentru toate partidele de fotbal din cadrul campionatului, însă PL.2012 estimează că încă un milion de suporteri vor vizita Polonia în acea perioadă. Bogucki a spus că se bazează pe aşa-numitul efect "Barcelona" care se referă la faptul că suporterii se vor întoarce în Polonia după campionatul de fotbal ca turişti. Astfel, Polonia ar putea câştiga încă 4 miliarde zloţi (920 mil. euro).
Dezvoltarea proiectului de gaze naturale South Stream, prin care Rusia vrea să faciliteze transportul de gaze naturale în Europa, decurge conform planului, au concluzionat ministrul bulgar al economiei şi energiei Delyan Dobrev şi şeful monopolului rus al exporturilor de gaze naturale Gazprom Alexei Miller, scrie Novinite. Cei doi s-au întâlnit la Moscova pentru a discuta viitorul proiectului şi despre aprovizionarea Bulgariei cu gaze naturale ruseşti. Construcţia gazoductului va începe în decembrie 2012, iar primele livrări vor fi efectuate în decembrie 2015.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels