Business Internaţional

SUA renunţă la ameninţarea cu tarife împotriva a cinci ţări europene după încheierea unui acord privind taxele digitale cu acestea

SUA renunţă la ameninţarea cu tarife împotriva a cinci ţări europene după încheierea unui acord privind taxele digitale cu acestea

Autor: Catalina Apostoiu

25.10.2021, 00:05 211

Statele Unite au acceptat să renunţe la ameninţarea cu tarife comerciale împotriva a cinci ţări europene având legătură cu taxele digitale impuse marilor companii tech ca Amazon şi Facebook, o decizie menită să ajute ţările să implementeze acordul major încheiat recent privind reformarea impozitării companiilor la nivel mondial, scrie Financial Times.

Peste 130 de ţări au aderat în această lună la cei mai amplu efort de reformare a sistemului de impozitare a com­paniilor la nivel mondial din ulti­mul secol, orchestrat de OCDE. Acesta a inclus o rată minimă de im­po­zitare a companiilor la nivel mondial de 15%, cât şi noi reguli prin care multinaţionalele lumii sunt obli­ga­te să declare profiturile şi să plă­tească mai mult în ţările unde fac business.

Marea Britanie, Franţa, Italia, Spania şi Austria, care au introdus taxe ce ţintesc veniturile generate de marile companii tech americane în ultimii ani, au convenit să introducă un sistem de credite pe care multinaţionalele afectate de schimbări să-l poată folosi pentru viitoare plăţi de taxe.

Sistemul va fi operaţional în timpul unei perioade de tranziţie până când noile reguli globale vor intra în vigoare până în 2023. Astfel, deşi taxele digitale pot fi menţinute până la finalul anului 2023, o companie care a plătit mai mult în contul taxelor în 2022 decât ar fi plătit dacă noile reguli ar fi fost în vigoare poate câştiga un credit pentru suma plătită în plus.

Cel mai mare risc pentru acordul OCDE este ca Congresul american să nu ratifice această înţelegere, generând din nou posibilitatea izbucnirii unui conflict transatlantic privitor la impozitare.

Reprezentanta departamentului de comerţ al SUA, Katherine Tai a salutat înţelegerea, avertizând totuşi că America va continua să se opună implementării de taxe unilaterale pe servicii digitale de către alte ţări. Lipsa unei înţelegeri cu Turcia şi India sporeşte presiunea pe aceste ţări să încheie un pact similar, riscând impunerea de tarife americane înainte de 2023 în caz contrar.

Ministrul britanic de finanţe Rishi Sunak a declarat că a ţara sa a intenţionat dintotdeauna să renunţe la taxa sa digitală în favoarea unui acord global. „Această înţelegere înseamnă că taxa noastră este protejată până în 2023, astfel că veniturile obţinute de pe urma acesteia vor putea finanţa în continuare servicii publice vitale“, a declarat acesta.


Peste 130 de ţări au aderat în această lună la cei mai amplu efort de reformare a sistemului de impozitare a com­paniilor la nivel mondial din ulti­mul secol, orchestrat de OCDE.


 
AFACERI DE LA ZERO