Business Internaţional

Topul celor mai bine plătiţi sportivi din lume: Lionel Messi este cel mai bine plătit sportiv în ultimul an

Topul celor mai bine plătiţi sportivi din lume: Lionel...

Autor: Alexandru Stanila, Mediafax

11.06.2019, 19:05 3174

Revista americană Forbes a publicat, marţi, topul celor mai bine plătiţi sportivi din perioada 1 iunie 2018 - 1 iunie 2019. În ierarhia publicată, au fost luate în calcul salariile şi contractele de sponsorizare ale sportivilor.

Lider în clasamentul mondial este Lionel Messi (31 de ani), fotbalistul de la FC Barcelona, care a câştigat 127 de milioane de dolari (92 de milioane de euro din salariu, respectiv 35 de milioane de euro din sponsorizări). Argentinianul este urmat îndeaproape de rivalul Cristiano Ronaldo (34 de ani), de la Juventus, care a avut venituri de 109 milioane de dolari. Podiumul este completat de un alt fotbalist, Neymar (27 de ani), cu 105 milioane de dolari.

Astfel, Lionel Messi îl detronează pe Floyd Mayweather, cel care a ocupat poziţia de lider în ierarhia Forbes în patru din ultimii şapte ani.

Deşi podimul este ocupat în totalitate de fotbalişti, locurile 4-10 aparţin celor din box, tenis, fotbal american sau baschet.

Top 10 cei mai bine plătiţi sportivi din lume (iunie 2018 - iunie 2019), potrivit Forbes:

1. Lionel Messi (fotbal) - 127 de milioane de dolari
2. Cristiano Ronaldo (fotbal) - 109 milioane de dolari
3. Neymar (fotbal) - 105 milioane de dolari
4. Canelo Alvarez (box) - 94 de milioane de dolari
5. Roger Federer (tenis) - 93.4 milioane de dolari
6. Russel Wilson (fotbal american) - 89.5 milioane de dolari
7. Aaron Rodgers (fotbal american) - 89.3 milioane de dolari
8. LeBron James (baschet) - 89 de milioane de dolari
9. Stephen Curry (baschet) - 79.8 de milioane de dolari
10. Kevin Durant (baschet) - 65.4 de milioane de dolari

Tenismena Serena Williams este singura femeie care face parte din top 100 Forbes. Americanca a obţinut venituri în valoare de 29.2 mlioane de dolari, clasându-se pe poziţia 63.

"Impactul global este reflectat de câştigurile obţinute în 2009, primii trei atleţi din listă fiind Messi, Ronaldo şi Neymar, dar baschetbaliştii continuă să domine clasamentul, fiind 35 în top 100, cu un câştig total de 1.29 miliarde dolari, 72% din câştiguri provenind din salarii şi nu din contracte de sponsorizare", a declarat Kurt Badenhausen, editor senior Forbes Media.