Business Internaţional

UE scoate steagul alb in batalia comerciala mondiala

11.05.2004, 00:00 14

Uniunea Europeana s-a oferit sa renunte la subventiile pentru exporturile de produse agricole si sa mai renunte la unele din solicitarile sale pentru instituirea unor noi reglementari comerciale, intr-o incercare de a da un nou impuls rundei mondiale de negocieri Doha, relateaza Financial Times.
Oferta, facuta intr-o scrisoare adresata ministrilor comertului din toate cele 148 state membre ale Organizatiei Mondiale a Comertului (OMC), arata ca UE este hotarata sa dea avant rundei de negocieri intrata intr-un impas in luna septembrie a anului trecut la Cancun (Mexic), prin adoptarea unei pozitii mai flexibile. Statele membre ale Uniunii au fost informate de scrisoare saptamana trecuta.
Semnata de Pascal Lamy, comisarul european al comertului, si de Franz Fischler, comisarul pentru agricultura, scrisoarea va fi urmata in aceasta saptamana, la Paris, de o serie de intalniri ale ministrilor comertului. Acestia vor sa stabileasca, pana cel tarziu in luna iulie, punctele principale ale negocierilor.
In luna ianuarie a acestui an, Robert Zoellick, reprezentantul Statelor Unite, a cerut  tarilor membre ale OMC sa reia negocierile internationale care urmaresc incheierea unui acord global de liberalizare a comertului. De asemenea, el a cerut ministrilor agriculturii din cadrul OMC sa ajunga la o intelegere privind reluarea discutiilor internationale, pana la mijlocul acestui an.
Zoellick a declarat in aceasta saptamana ca decizia UE in privinta subventiilor pentru exporturi si a noilor reglementari comerciale sunt necesare pentru a incuraja si alti membri, in special statele din Africa, sa sustina negocierile OMC. Zoellick i-a laudat pe Lamy si Fischler pentru aceasta hotarare cu caracter constructiv.
Refuzul UE de a-si asuma vreo raspundere pana in prezent in eliminarea subventiilor agricole, precum si cererile sale in privinta asa-numitelor "probleme Singapore" - competitie, investitii, transparenta in licitatiile publice si facilitarea schimburilor comerciale - s-au numarat printre cauzele care au condus la esecul negocierilor.
Negocierile comerciale internationale au inceput la sfarsitul anului 2001, la Doha (Qatar), si sunt prevazute sa se incheie pana la finele anului curent. Colapsul negocierilor din septembrie i-a lasat pe ministri impartiti in tabere din cauza divergentelor legate de strategiile agricole. Zoellick le-a cerut omologilor sai sa convina asupra unei noi intalniri, la Hong Kong, inainte de sfarsitul lui 2004.
In aceasta saptamana va avea loc un alt eveniment important, cand ministrii statelor dezvoltate si cei din partea statelor sarace, membre ale Organizatiei pentru Cooperare si Dezvoltare Economica (OCDE) se vor intalni la Paris. Aici va fi prezent si Zoellick, care va incerca sa ii "impace" pe participanti. Grupul exportatorilor agricoli Cairns si Grupul celor 20 de state in curs de dezvoltare, condus de Brazilia, cer statelor dezvoltate sa renunte la o mare parte din politicile cu caracter protectionist promovate. Insa UE, Japonia, Coreea de Sud si Elvetia sunt destul de reticente sa-si deschida pietele.
CASETA - UE stabileste termenul limita pentru exporturile chinezesti de cocs
UE a acordat Chinei cinci zile pentru a anula controversatele restrictii la exportul de cocs, materie prima folosita in producerea otelului, in caz contrar aceasta urmand sa infrunte prima actiune jurudica initiata de UE la Organizatia Mondiala a Comertului. Ultimatumul va fi urmat de o cerere oficiala a UE, adresata OMC, careia ii va solicita cercetarea problemei. Organizatia le-ar putea permite autoritatilor de la Bruxelles sa impuna sanctiuni aspre exportatorilor chinezi. Limitarea exporturilor de cocs provenite din China arata clar intentia acesteia de a-si face rezerve pentru industria siderurgica proprie, aflata in plin avant. Industria europeana reclama, pe de alta parte, impulsul dat de aceste restrictii cresterii pretului la cocs, care a crescut de la 79 dolari anul trecut la 350 dolari in primul trimestru al anului 2004. Comisia Europeana a argumentat intr-un document intern ca aceasta crestere reflecta, cel putin in parte, faptul ca China, cel mai mare producator de cocs din lume, a autorizat anul trecut pentru export doar 10% din productia sa.
anca.stoicescu@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO