Business Internaţional

Vicepresedintele Rosneft demisioneaza

11.03.2005, 00:00 17

Iuri Matveev, vicepresedintele Rosneft, si-a anutat demisia, pe fondul luptei dintre Gazprom si Rosneft asupra termenilor fuziunii celor doua companii, relateaza The Moscow Times. Matveev se ocupa de relatiile Rosneft cu presa si guvernul. Recent, Matveev l-a contrazis direct pe directorul executiv al Gazprom, Alexei Miller, insistand ca Rosneft sa pastreze controlul activelor sale. Declaratia a dezvaluit parerile impartite care exista in legatura cu controlul guvernului asupra resurselor de energie, iar lupta deschisa a socat comunitatea oamenilor de afaceri, Investitorii asteptau de mult timp fuziunea celor doua companii, transformarea Gazprom intr-un colos si tranzactionarea actiunilor acestei companii si de catre straini. In aceasta perioada, presedintele Rosneft, Serghei Bogdancikov, a fost in concediu, iar analistii se asteapta si la demisia acestuia. Bogdancikov a dezmintit insa aceste zvonuri. Conform analistilor, cel mai probabil lupta va fi castigata de Gazprom, varianta propusa de aceasta companie presupunand preluarea Rosneft fara divizia de productie Iuganskneftegaz. dan.zavoianu@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO