Business Internaţional

Vivendi castiga in competitia pierderilor

10.03.2003, 00:00 9

Grupul media Vivendi Universal a raportat cea mai mare pierdere din istoria corporatista franceza, doborand recordul stabilit cu o zi inainte de operatorul de stat France Telecom, printr-un deficit net aferent anului 2002 de 23,3 miliarde de euro. Valoarea a fost obtinuta in urma unor cheltuieli ridicate de amortizare a pierderilor rezultate din deprecierea activelor. Cu un total de 18,4 miliarde de euro, acestea au depasit semnificativ previziunile de 13,1 miliarde de euro.
Cele sase divizii principale Vivendi au obtinut in 2002 un profit operational cumulat de 3,2 miliarde de euro.
Trustul media, care a reusit sa evite, anul trecut, un colaps financiar, s-a angajat sa revina la profitabilitate in 2003 si si-a propus sa obtina inca sapte miliarde de euro din vanzarea de active.
Conducerea Vivendi a confirmat ca intentioneaza sa scoata la vanzare operatiunile din industria americana de divertisment, printre care se numara studiourile cinematografice de la Hollywood (Universal Studios) si canalele de televiziune USA si Sci Fi. De altfel, aceste operatiuni au atras, deja, atentia mai multor investitori.
Jean-Rene Fourtou, directorul executiv al grupului Vivendi, continua, programul de vanzari inceput in luna iulie a anului trecut, prin care a reusit sa evite prabusirea companiei.
Criza financiara a fost provocata de fostul director executiv, Jean-Marie Messier, care a acumulat datorii semnificative, in urma unei strategii ambitioase prin care a reprofilat Vivendi dintr-un grup de utilitati intr-un trust media renumit.
Noua conducere si-a exprimat speranta ca va reusi sa diminueze datoriile companiei sub 11 miliarde de euro, pana la finele anului. La sfarsitul lunii decembrie 2002, acestea se ridicau la 12,3 miliarde de euro.
In plus, compania spera sa obtina si o imbunatatire a ratingurilor, pana in prima jumatate a anului 2004. Anul trecut, agentiile de evaluare financiara au retrogradat calificativele Vivendi la categoria "junk", care semnaleaza un risc ridicat de investitii.
Jean-Rene Fourtou a apreciat ca anul 2003 va fi pentru compania franco-americana un an de tranzitie, anticipand ca beneficiile eforturilor de anul trecut vor fi obtinute abia din 2004.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO