Business Internaţional

Vor aplica oare americanii in Irak lectia invatata in Afganistan?

18.04.2003, 00:00 23

Modelul dupa care Casa Alba se va ghida in elaborarea unei strategii de reconstructie a Irakului se bazeaza, din punct de vedere al comunicatiilor, pe tacticile militare si pe structurarea bugetului pentru razboi, precum sI pe lectiile invatate de americani in campania din Afganistan. Cel mai bine se vede asemanarea in cazul proiectului grandios de reconstructie.
In cazul ambelor tari, presedintele american nu a pus niciodata la indoiala capacitatea Americii de a obtine victoria militara. Problema ramane instaurarea pacii intr-o regiune dominata de sentimente anti-americane. Concluzia lui Bush nu este neaparat de ordin diplomatic, ci sta in finalizarea unor proiecte concrete.
Convingerea sa a devenit si mai ferma dupa intensificarea atitudinii anti-americane in Afganistan in urma esuarii unui proiect de constructie a unei autostrade, proiect cu o valoare de 300 milioane de dolari.
La incheierea razboiului, Statele Unite au promis sa reconstruiasca principala sosea ce uneste Kabului in est, Kandaher-ul in sud, Heart-ul in vest si Mazar-eSharif in nord. Totusi, proiectul a avansat foarte greu din cauza intarzierii finantarii, vremii nefavorabile si birocractiei americane care reusea cu greu sa inteleaga punctul de vedere al presedintelui. Pentru unii afgani, acest proiect a devenit un simbol al neglijentei americanilor.
Acum, exasperat, presedintele Bush insista ca proiectul sa fie finalizat pana la sfarsitul anului: "proiectul este relevant din punct de vedere comercial, al locurilor de munca, al cresterii economice, lucruri pe care presedintele le considera esentiale pentru schimbarea Afganistanului".
Lectiile au fost invatate. Succesul pe care guvernul american spera sa-l obtina in Bagdad este legat in mod direct de capacitatea guvernului de a finaliza nu numai proiecte importante, ci si alte mii de alte proiecte mai mici care pot deveni cosmaruri logistice. Elaborarea primelor planurile legate de reconstructia Irakului a inceput in septembrie, iar in prezent elaborarea unui buget legat de aceste planuri a devenit o prioritate.
In Afganistan, cea mai importanta problema in timpul razboiului si dupa sfarsitul acestuia a fost evitarea unei crize umanitare. Numai dupa aceea guvernul american a depus primul proiect de buget pentru reconstructia Afganistanului. Acest proiect a fost dezbatut pana in august, o intarziere ce a impiedicat finalizarea proiectelor legate de constructia de sosele.
In cazul Irakului, Casa Alba a solicitat mult mai multe fonduri pentru acordarea de asistenta umanitara si reconstructie. Din cele peste 2,4 miliarde de dolari solicitati, aproape 700 de milioane sunt alocati pentru aprovizionarea cu apa, produse alimentare si medicamente, restul fiind utilizati in proiecte de reconstructie.
Cu structurarea unui plan de reconstructie a Irakului au fost insarcinati mai multi oficiali din cadrul biroului de buget al Casei Albe, echipei ce se ocupa de securitatea nationala, a Departamentului de Aparare, Departamentului de Stat, Agentiei pentru Dezvoltare Internationala. Proiectul a fost impartit in sapte categorii, fiind creata de asemenea o schita cu obiectivele vizate, pe termene fixe de luni, saptamani si chiar un an. Pentru a avea o privire de ansamblu asupra conditiilor generale din Irak, acesti oficiali au analizat studiile efectuate de diferite organizatii internationale, iar cand nu au existat date suficiente, s-a recurs la informatiile furnizate de Central Intelligence Agency (CIA).
In cadrul primului scenariu, li se cerea oficialilor USAID sa cumpere si sa transporte din Iordania si Turcia un sfert din cantitatea de apa de care au nevoie civilii din Irak, restul venind din Kuweit. Insa, reprezentantii Departamentului pentru Aparare semnasera deja contracte cu furnizorii de apa din Kuweit.
Transportarea produselor alimentare in Irak s-a dovedit de asemenea a fi o problema mult mai complicata decat se asteptase. Conform unui scenariu ce ia in considerare cea mai grava situatie, ar putea fi necesara transportarea a 200.000 de tone de produse alimentare catre Irak pe durata unei saptamani. Planul initial includea o ruta ce traversa Turcia, insa aceasta posibilitate a fost exclusa din cauza greutatii mari.
Transportul aerian a fost considerat de asemenea mult prea costisitor. Astfel, portul irakian Umm Qasr a devenit chiar de la inceputul razboiului un obiectiv militar important. Astfel, portul urma sa fie utilizat in transportul ajutoarelor umanitare, fiind in acelasi timp una din resursele majore ale Irakului de dupa razboi.
In timp ce oficialii americani se pregatesc sa puna in aplicare planul de reconstructie a Irakului, Casa Alba este in curs de a elabora un alt plan, pe termen lung, ce vizeaza reconstructia Afganistanului, un plan ce-i va costa pe contribuabilii americani, conform estimarilor, aproximativ 600 milioane de dolari anual pe viitor. catalina.apostoiu@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO