Companii

300 de milioane de euro au dispărut din buzunarul României. Emil Boc vrea capul lui Iosif Nagy

Este oficial: România, suspendată de la tranzacţionarea certificatelor de emisii de carbon

Autor: Mediafax

28.08.2011, 14:57 873

România a fost suspendată de la tranzacţionarea certificatelor de emisii de carbon, decizia finală a Comitetului de Conformare a Protocolului de la Kyoto, care confirmă concluziile preliminare din 8 iulie, fiind în vigoare până la rezolvarea neconformităţilor identificate.

"Comitetul de Conformare al Protocolului de la Kyoto a comunicat, în şedinţă publică, decizia finală referitoare la neconformităţile identificate la nivelul Inventarului Naţional al Emisiilor de Gaze cu Efect de Seră (INEGES 2010), transmis în 2010 de România. Decizia finală a Comitetului de Conformare confirmă concluziile preliminare adoptate în 8 iulie 2011. Potrivit acestora, România trebuie să asigure derularea şi dezvoltarea măsurilor menite să asigure îndeplinirea adecvată a tuturor activităţilor şi funcţiunilor specifice inventarului naţional şi sistemului naţional pentru estimarea emisiilor antropice de gaze cu efect de seră", informează, duminică, Ministerul Mediului.

Decizia finală confirmă suspendarea eligibilităţii României de a participa la mecanismele flexibile în baza articolelor 6, 12 şi 17 ale Protocolului de la Kyoto, până la rezolvarea neconformităţilor identificate. Suspendarea eligibilităţii a intrat în vigoare la comunicarea deciziei.

"În aceeaşi decizie, Comitetul apreciază angajamentul României de consolidare a sistemului naţional/îmbunăţăţire a INEGES, angajament evidenţiat de informaţiile pe care România le-a prezentat în cele două întâmpinări scrise adresate Comitetului de Conformare, precum şi de îmbunăţăţirile recente ale inventarului naţional, cuprinse în varianta revizuită a INEGES, care a fost trimisă Secretariatului UNFCCC în august 2011", mai spune Ministerul Mediului.

România a luat act de decizia finală a Comitetului de Conformare.

Totodată, ţara noastră a anunţat că va continua demersurile de asigurare a funcţionării conforme a sistemului naţional pi a inventarului naţional de emisii de gaze cu efect de seră.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO