Companii

40 mil. euro din amenajarea interioara a masinilor

25.01.2005, 00:00 31

Compania BOS Automotive Products Romania SCS, producatoare de componente pentru industria auto, a anuntat ca asteapta in 2005 o cifra de afaceri de 40 de milioane de euro, in crestere cu 20% fata de cea obtinuta la sfarsitul anului trecut.
"Daca in 2003, primul an de productie in Romania, am realizat o cifra de afaceri de 14 milioane de euro, anul trecut compania a ajuns la 33,6 milioane de euro", a declarat Gerardus Joris, directorul general al firmei.
Investitia grupului german in BOS Romania a ajuns la sfarsitul anului trecut la 17 milioane de euro, oficialii companiei luand in calcul o posibila extindere cu 40% a capacitatilor de productie, in functie de schimbarile de pe piata auto mondiala.
Compania realizeaza la Arad sisteme de protectie solara si sisteme de compartimentare si amenajare a interiorului pentru automobile, destinate in exclusivitate pietei externe. "Producem aceste articole pentru toti marii constructori de automobile din lume, dar si pentru integratorii de sisteme", a mai spus directorul general al companiei.
Printre clientii societatii se numara producatori de renume in industria auto precum Renault, Daimler&Chrysler, Ford, Wolkswagen, BMW, Porsche, Opel, Audi,Toyota, Landrover si Fiat.
BOS Automotive Products Romania SCS, infiintata in 2001 la Arad, in Zona Libera Curtici-Arad, pe platforma aeroport, este o subsidiara a companiei germane BOS GmbH&Co.KG din Stuttgart. Germanii au ales Aradul datorita facilitatilor fiscale oferite de Zona Libera, dar si pentru ca orasul este aproape de fabrica din Ungaria, transferul de marfuri realizandu-se cu usurinta.
Grupul BOS este lider mondial in producerea de sisteme de protectie solara, sisteme de compartimentare si amenajare a interiorului pentru automobile. Grupul german are 16 centre de productie in toata lumea, 2.500 de angajati si o cifra de afaceri totala de 363 de milioane de euro. In Romania, grupul are in prezent 500 de angajati.
Producatorii germani din domeniul constructiei de componente pentru industria auto realizeaza in Romania o cifra de afaceri anuala de 630 de milioane de euro, potrivit datelor furnizate de Camera de Comert Romano-Germana. In ultimii ani s-au creat peste 25.000 de locuri de munca, in conditiile in care peste 90% din productia acestor firme este destinata pietelor externe, contribuind astfel cu 4% la exportul romanesc. Printre cei mai importanti producatori germani prezenti in Romania se numara Continental Automotive Products, ContiTech Power Transmission Systems, Freudenberg, INA Schaeffler, Kromberg & Schubert, Kuhnke Relee, Leoni Wiring Systems, Lisa Draxlmaier, Siemens VDO Automotive sau ThyssenKrupp AG.
transilvania@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO