Companii

Are o marjă de profit de 30% din dezvoltarea de aplicaţii pentru mobil

Are o marjă de profit de 30% din dezvoltarea de...

Autor: Corina Mirea

10.11.2013, 16:02 1479

Dan Cearnău, 22 de ani, un absolvent de informatică din Bucureşti, a făcut pasul spre antreprenoriat încă din facultate şi şi-a deschis în urmă cu doi ani propria firmă de dezvoltare software pentru mobile – Cexina Soft SRL-D. Tânărul a investit 20.000 de euro în acest business, jumătate din sumă provenind de la stat, iar restul costurilor fiind suportate de părinţi.

La doar un an de la înfiinţare, firma Cexina Soft a ajuns la venituri de aproape 30.000 de euro şi la un profit de circa 10.000 de euro, po­trivit datelor de la Minis­terul de Finanţe. Printre cli­enţii pentru care cei patru angajaţi ai firmei au dezvoltat aplicaţii pentru mobile până în prezent se numără Medicover şi PwC.

„M-am încumetat să pornesc o afacere la 20 de ani pentru că şi domeniul în care m-am specializat este foarte ofertant şi, în plus, piaţa de dezvoltare de soft pentru mobile încă mai poate să crească mult, este abia la început. Practic, pentru aplicaţii pe mobil pentru iPhone sau Android marii jucători din industria de web deve­lopment (spre exemplu, pagini de internet sau aplicaţii accesibile numai cu ajutorul calculatorului - n.red.) aleg să externalizeze cererile către firme mai mici care se ocupă numai cu lucrul acesta. Nu are rost să contruiască un întreg departament pentru zece clienţi“, spune Dan Cearnău. Dezvoltarea unei aplicaţii pen­­tru mobil destinată programărilor şi selecţiei docto­rilor, spre exemplu, cum a fost cazul Medicover, poate du­ra de la o lună la trei-patru luni, în funcţie de com­plexi­ta­tea acesteia. Iar preţul porneşte de la 2.000-3.000 de euro.

Citiţi continuarea articolului aici

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 04.11.2013

ZF Corporate este serviciul specializat de ştiri cu plată al Ziarului Financiar. Pentru a putea citi aceste ştiri trebuie să vă abonaţi la ZF Corporate sau la unul din cele 12 fluxuri ale sale, profilate pe sectoare de activitate (Bănci, Retail, Imobiliare şi altele). Detalii de abonare la ZF Corporate: Alexandru Matei (tel. fix: 0318.256.286, tel. mobil: 0766.606.994) sau trimiteţi un email cu datele dumneavoastră de contact prin care solicitaţi informaţii şi abonare la adresa alexandru.matei@zf.ro sau stefan.paraschiv@m.ro. Veţi fi contactat în maximum o oră.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO