Companii

Argus a investit pentru o productie mai mare cu 60%

20.07.2004, 00:00 33

Producatorul de ulei Argus Constanta, al doilea jucator de pe piata romaneasca de profil, va finaliza luna aceasta un program de investitii de cateva milioane de euro ce va mari capacitatea de rafinare a companiei cu peste 60%, de la 150 de tone/zi la 250 tone/zi, a declarat pentru Ziarul Financiar Vasile Leu, directorul general al Argus.
Leu nu a dorit sa precizeze valoarea exacta a programului de investitii, dar estima la inceputul acestui an ca marirea capacitatii de productie va costa compania 6 milioane de dolari.
"Am luat decizia de a mari capacitatea de productie pentru ca nu mai puteam face fata comenzilor si, in plus, estimam ca cererea de ulei va creste. Cea mai buna dovada in acest sens este ca vanzarile noastre cantitative din primele sase luni au crescut cu 12% fata de aceiasi perioada a anului trecut", a spus Leu.
Managerul de la Argus a precizat ca situatiile financiare ale companiei pentru prima jumatate a anului nu au fost inca definitivate dar ca atat cifra de afaceri cat si profitul au crescut in termeni reali fata de aceiasi perioada a lui 2003.
In primul semestru al anului trecut, Argus a inregistrat o cifra de afaceri de circa 21 de milioane de dolari si un profit net de aproximativ 400.000 de dolari.
Proiectului de crestere a capacitatii de productie a fost finantat atat din surse proprii ale companiei cat si printr-un credit bancar.
"Am analizat inclusiv varianta construirii unei capacitati noi de productie dar ne-ar fi costat dublu fata de extinderea celei existente", spune Leu, care a estimat ca productia pe noile utilaje va incepe cel mai tarziu in luna august a acestui an.
In 2003, Argus a avut o cifra de afaceri de 1.500 de miliarde de lei (45 milioane de dolari) aproape egala cu cea din anul anterior. Profitul companiei a fluctuat puternic in ultimii ani, in functie de evolutia pretului de aprovizionae cu floarea soarelui. Cel mai bun an a fost 2002, cand Argus a inregistrat un profit de 6,5 milioane dolari, dublu fata de anul anterior.
Anul trecut, datorita conditiilor proaste de pe piata, profitul a scazut drastic.
"Recolta de floarea soarelui de anul acesta va fi, se pare, foarte buna, fapt care imbunatateste considerabil perspectivele pentru 2005. Cred ca vom reusi sa atingem un grad de utilizare a capacitatii de productie aproape de 90% anul viitor", a declarat Leu.
Producatorii de ulei din Romania achizitioneaza toata floarea soarelui necesara pentru o perioada de procesare de 12 luni in toamna fiecarui an, motiv pentru care imobilizeaza resurse financiare substantiale.
Vasile Leu a estimat ca Argus va achizitiona anul acesta floarea soarelui in valoare de peste 12 milioane de dolari, principala sursa de finantare fiind creditele bancare pe termen scurt.
Argus detine o cota de circa 20% din piata romaneasca a uleiului, principalii sai concurenti fiind grupul american Bunge, care detine fabricile Unirea Iasi, Muntenia Bucuresti si InterOil Oradea, Topway Industries (cu doua fabrici de ulei) si Ultex Tandarei.
Topway are ca principal actionar fondul de investitii Baring Central and Eastern Europe, iar Ultex pe omul de afaceri roman Vasile Nitescu.
Principalul actionar al Argus este directorul general Vasile Leu , cu 10,5%, restul actiunilor fiind detinute de mai multe persoane fizice (in special salariati ai companiei) si juridice. SIF Oltenia detine aproximativ 5% din actiunile companiei.
Actiunile Argus sunt tranzactionate pe piata Rasdaq din luna noiembrie a anului 2002. Ultimul pret de tranzactionare al actiunilor a fost de 23.500 lei (la o valoarea nominala de 15.000 lei), cotatie la care capitalizarea bursiera a companiei este de 22 milioane de dolari.
laurentiu.ispir@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels