Companii

Argus Constanta si-a bugetat un profit de patru ori mai mare

23.04.2008, 13:44 30

Producatorul de uleiuri vegetale Argus Constanta estimeaza pentru acest an un profit brut de 20,8 mil. lei (5,7 mil. euro), de aproape patru ori mai mare decat nivelul de anul trecut, potrivit unui raport financiar al firmei.
Compania vizeaza realizarea unor venituri totale de 222,1 mil. lei (61,3 mil. euro) in acest an, in crestere cu 58,2% fata de 2007, in timp ce cheltuielile vor avansa cu circa 49%, la 201,3 milioane lei.
In 2007, firma a inregistrat profit, dupa doi ani consecutivi de pierdere, in conditiile unui avans al veniturilor de 23,7%, la 140,3 milioane lei si o crestere mai lenta a cheltuielilor, de 8,8% la 135,1 milioane lei.
Cifra de afaceri a firmei a avut de asemenea o evolutie pozitiva, inregistrand o crestere de 16%, la 126,2 milioane lei, desi seceta de anul trecut a redus cantitatea de materie prima diposnibila.
"Chiar daca s-a inregistrat o lipsa acuta de materie prima si am achizitionat-o la preturi cu mult mai mari decat in anii precedenti, dupa doi ani in care piata nu a permis recuperarea costurilor prin pret, anul 2007 a permis acest lucru si am reusit sa recuperam o parte din pierderea inregistrata in cei doi ani consecutivi", informeaza compania.
In conditiile in care seceta de anul trecut a redus productia de floarea-soarelui si calitatea acesteia si a determinat cresterea preturilor de achizitie a semintelor, Argus a apelat la noi surse de materie prima.
Astfel, firma a achizitionat si seminte de rapita, pentru o noua marca de ulei vegetal lansata anul trecut (reprezentand un amestec de rapita si floarea-soarelui), importuri de ulei brut de soia si ulei brut de floarea-soarelui.
"De mentionat ca productia mica de seminte oleaginoase, atat in tara, cat si pe plan mondial, dar si faptul ca o parte din resurse au mers spre producerea de biodiesel au dus la cresterea pretului materiei prime si implicit a uleiului pentru consum", se mai spune in raportul companiei.
Totodata, Argus arata ca presiunea de pe piata uleiurilor a scazut anul trecut, prin echilibrarea cererii si ofertei.
"Acest lucru s-a datorat faptului ca unele companii nu au rezistat socului de doi ani cu pierderi si in acest moment mai opereaza doar ca prestatoare de servicii, iar altele s-au indreptat spre piata de biodiesel", se mentioneaza in raport.
Argus detine o fabrica de ulei in Constanta si mai multe spatii de depozitare a cerealelor in judetele Constanta, Calarasi si Tulcea.
Principalii actionari ai societatii sunt SIF Oltenia, cu o participatie de 11,9%, si Vasile Leu, directorul general al firmei, cu 11,3%, potrivit celor mai recente raportari ale Rasdaq.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO