Companii

Argus majoreaza cu un sfert capacitatea de imbuteliere

17.06.2005, 15:32 35

Producatorul de ulei Argus Constanta isi va majora påna la finalul acestui an capacitatea de imbuteliere a uleiului rafinat cu påna la un sfert, ceea ce ii va permite sa foloseasca la maxim capacitatea de rafinare pe care a majorat-o inca de anul trecut, dar care nu i-a permis o crestere semnificativa a vånzarilor.

"Vrem sa marim capacitatea de imbuteliere cu 20-25% påna la finalul anului. Investitia nu este mare, ridicåndu-se la cåteva sute de mii de euro, dar ne va permite o crestere a vånzarilor", a declarat pentru ZF Vasile Leu, directorul si principalul actionar al Argus.

Compania a investit anul trecut circa 6 mil. $ in marirea capacitatii de rafinare cu 60% påna la 250 de tone pe zi, decizia fiind luata in urma cresterii cererii de pe piata.

Capacitatea companiei de rafinare a uleiului de floarea-soarelui nu a functionat permanent in ultimele luni din cauza faptului ca Argus nu a dispus de o capacitate suficienta de imbuteliere.

Argus a inceput anul cu o scadere usoara a vånzarilor pe primele trei luni påna la 8,3 milioane de euro (316 miliarde de lei) fata de 8,8 milioane de euro (356 mld. lei) in perioada similara a anului trecut.

Profitul net a avut o corectie mai severa, ajungånd la doar 23.000 de euro (850 mil. lei) fata de aproape 700.000 de euro (28 mld. lei) in primul trimestru al anului trecut.

Conducerea companiei a pus scaderea rezultatelor pe seama aprecierii leului, care a generat scumpirea semintelor de floarea-soarelui si scaderea exporturilor, dar a declarat ca se asteapta la o imbunatatire a situatiilor financiare in a doua parte a anului.

Principalii concurenti ai Argus sunt companiile americane Bunge si Cargill, Ultex Tandarei, Agricover Buzau, Ulcom Slobozia, si Ardealul Satu Mare.

Vasile Leu este principalul actionar al Companiei cu o o cota de 11,4% dupa desfiintarea Asociatiei Salariatilor. SIF Oltenia a ajuns sa detina peste 10% din actiuni in urma achizitiilor puternice de anul trecut de la Bursa Electronica RASDAQ. Actiunile Argus sunt cotate pe piata in jurul pretului de 38.000 lei/actiune, capitalizarea bursiera a companiei ridicåndu-se la aproximativ 33 de milioane de euro.

Argus a convocat recent o Adunare Generala a Actionarilor (AGA) pentru eliminarea din statut a prevederilor care nu dau dreptul la vot si la dividende actionarilor care detin mai mult de 5% din companie. Convocarea AGA a fost facuta la cererea Comisiei Nationale a Valorilor Mobiliare. vlad.nicolaescu@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO