Companii

Astra Romana, in usoara crestere pe primele trei luni

07.06.2000, 00:00 14



Profitul net inregistrat de Rafinaria Astra Romana din Ploiesti in primele trei luni ale acestui an a urcat la 20,23 miliarde de lei, in crestere cu peste patru miliarde de lei fata de aceeasi perioada a anului trecut.

"Principalil factor care a influentat pozitiv rezultatele Astra a fost rezultatul financiar de 1,74 miliarde de lei, acesta fiind cu peste un miliard de lei mai mare fata de cel inregistrat in aceeasi perioada a anului trecut", a spus un operator al pietei de capital.

Activitatea de baza a societatii s-a mentinut in linii mari la acelasi nivel inregistrat cu un an in urma, rezultatul inregistrat din exploatare fiind de 27,45 miliarde de lei fata de 22,32 miliarde cat atinsese in primul trimestru din 1999.

"Pe de alta parte insa este de remarcat ca evolutia economica socitatii se incadreaza in estimarile pe acest an, care anuntau un profit total de 121,9 miliarde de lei pe intreg anul 2000", a declarat pentru Ziarul Financiar Valentin Ionescu, director de operatiuni la Euro Invest Vision.

Actiunile Rafinariei Astra se tranzactioneaza la categoria I a Bursei de Valori Bucuresti (BVB), ultimul pret de referinta fiind de 680 lei/actiune, nivel mentinut relativ constant de la inceputul acestei luni.

Astra Romana anuntase, in urma AGA din 15 februarie, ca intentioneaza sa-si majoreze capitalul social cu 117,72 miliarde de lei, prin aport in natura a actionarilor existenti. Majorarea va avea practic la baza contractul semnat de societatea Interagro din Bucuresti cu FPS la privatizarea rafinariei. Aportul in natura adus de compania bucuresteana pana in prezent este de aproximativ 30,55 miliarde de lei. Pentru aceasta suma vor fi emise, au afirmat la aca data surse din conducerea companiei, actiuni cu o valoare nominala de 1.000 lei, titluri care vor reprezenta insa numai 25,95% din valoarea totala a majorarii de capital care va fi efectuata de companie.

Actiunile care reprezinta diferenta de pana la 100% vor fi oferite, contra unui aport in numerar, celorlalti actionari ai societatii.

Consiliul de Administratie al rafinariei a aprobat la inceputul acestei saptamani prelungirea cu zece zile a perioadei de subscriere pentru exercitarea dreptului de preemtiune de catre actionarii societatii care participa la majorarea capitalului social prin aport in natura.

Titlurile care vor ramane nesubscrise dupa expirarea dreptului de preferinta vor fi oferite spre vanzare prin oferta publica la cota BVB urmand ca, in cazul in care nici aceasta varianta de vanzare a noilor titluri nu va avea succes, acestea sa fie anulate.

In prezent, capitalul social al rafinariei este de 132,47 miliarde de lei, fiind impartit in actiuni cu valoarea nominala de 1.000 lei. Structura actionarilor semnificativi cuprinde fondurile de investitii Broadhurst Investment Ltd. si Broadhurst Investment Romania, care detin (cumulat) circa 13,13% din capital, societatii de asigurare Asirom, care are 24,70% din titluri si companiei Interagro, care are cea mai importanta participatie, de 43,02% din capital.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO