Companii

Avocatii Salans: Primul trimestru a fost cu siguranta mai slab decat anul trecut

Avocatii Salans: Primul trimestru a fost cu siguranta mai slab decat anul trecut

Christopher Berlew, managing partner al Salans: Am fi nebuni sa spunem ca suntem in varianta optima si putem astepta linistiti sa treaca perioada de criza. Ne uitam la cifre in fiecare zi

14.05.2009, 16:27 27

Reprezentantii casei de avocatura Salans, unul dintre cei mai importanti jucatori straini de pe piata de profil, confirma estimarile exprimate de majoritatea firmelor de avocatura potrivit carora anul acesta va fi, probabil, primul de scadere a pietei, dupa o perioada de crestere sustinuta a veniturilor.

"Rezultatul financiar din 2008 a fost satisfacator, desi in ultimele doua trimestre am sesizat o scadere a veniturilor. Anul acesta va fi insa complet diferit. Primul trimestru a fost cu siguranta mai slab decat anul trecut", a declarat Christopher Berlew, unul dintre cei doi managing partneri ai firmei.
Avocatii de la Salans nu fac publice informatiile financiare pentru biroul local, dar potrivit datelor existente si tinand cont de marimea echipei - 37 de avocati - firma este unul dintre primii 10 jucatori din piata.
Firme precum NNDKP, Tuca Zbarcea & Asociatii sau Stoica & Asociatii au anuntat la inceputul acestui an ca iau in calcul inclusiv varianta scaderii veniturilor, dupa ce in 2008 piata a inregistrat o crestere de 35% la nivelul primilor zece jucatori.
"Nu proiectam o crestere a veniturilor pentru acest an, deoarece este extrem de periculos sa iti supraevaluezi incasarile. Preferam sa fim surprinsi pozitiv, daca va fi cazul", spune Anda Todor, cel de-al doilea managing partner al Salans.
Incepand din cea de-a doua jumatate a anului trecut insa, domenii precum real estate, fuziuni si achizitii sau finantari bancare au inceput sa dea tot mai putin de lucru avocatilor, motiv pentru care majoritatea firmelor au fost nevoite sa se readapteze, relocand avocati pe domenii precum restructurare sau insolventa.
"Am continuat procesul de restructurare, care trebuie derulat eficient, astfel incat clientii sa nu fie afectati de miscarile interne. Nu eram nici inainte hiperspecializati, dar cu atat mai mult ne-am indrumat acum avocatii sa se specializeze in cel putin doua domenii. Am relocat avocati din banking & finance si corporate catre dreptul muncii si restructurare. Ne reorientam catre domeniile in crestere dintr-o perioada de scadere", mai spune Anda Todor.
Printre cele mai importante contracte in care avocatii de la Salans au fost implicati anul trecut se numara asistarea lui Dinu Patriciu la preluarea fondului britanic Fabian, asistarea CWP la vanzarea unui proiect de energie regenerabila catre CEZ sau consilierea actionarilor Cargus la vanzarea firmei catre DHL.
"Anul acesta nu este unul obisnuit pentru o firma de avocatura, dar este unul extrem de intens pentru management. Am fi nebuni sa spunem ca suntem in varianta optima si putem astepta linistiti sa treaca perioada de criza. Ne uitam la cifre in fiecare zi", conchide Cristopher Berlew.
 
 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO