• Leu / EUR4.7576
  • Leu / GBP5.4657
  • Leu / USD4.1938
Companii

Balanta Sibiu: 23,5 mil. euro in hoteluri si spatii comerciale

Secțiune susținută de Medlife Logo

Compania sibiana Balanta, cu activitati in domeniul productiei de aparate de masura va construi doua hoteluri, un centru comercial si cinci showroom-uri in Sibiu, in care va investi, impreuna cu partenerii australieni, peste 23,5 milioane de euro.
Primul hotel va fi construit chiar in incinta fabricii, din cartierul sibian Gusterita si se va numi "Hotel Libra", investitia implicata fiind de circa 3,5 milioane de euro, iar termenul de finalizare este stabilit pentru luna martie a anului viitor.
Hotelul va fi de categoria patru stele si va avea o capacitate de 70 de camere, dotarile suplimentare cuprinzand doua sali de conferinta, un restaurant cu capacitatea de 200 de locuri, o piscina acoperita si sala de fitness.
"Am decis sa punem numele hotelului Libra pentru a aminti obiectul de activitate al companiei noastre. Noi producem instrumente de masura si am ales o unitate de masura folosita mai ales in Occident", explica Eftimie Costeiu, directorul general al Balanta SA.
El estimeaza ca amortizarea investitiei se va produce in maxim sase ani, investitia fiind realizata printr-un credit contractat la BCR.
Reorientarea firmei sibiene pe turism va continua cu un proiect amplu, care presupune construirea unui complex turistic-comercial, la iesirea din orasul Sibiu, pe drumul spre Medias. Potrivit lui Eftimie Costeiu, proiectul, elaborat in colaborare cu parteneri australieni, se refera la constructia unui alt hotel, dar si a unui centru de shopping.
Alte cinci showroom-uri pentru masini se vor adauga hotelului si centrului comercial, intregul proiect fiind evaluat la 20 de milioane de euro, fara a se lua in considerare costurile aferente terenului pe care se va construi complexul.
"Proiectul este inca in elaborare. Exista schitele, aspectul si structura au fost stabilite, iar demararea proiectului nu este departe. Purtam discutii cu partenerii din Australia. Urmatoarele intalniri vor avea loc in luna octombrie", arata Eftimie Costeiu.
El precizeaza ca inca nu s-a stabilit aportul financiar pe care fiecare din partile implicate il va avea in realizarea complexului turistic-comercial. Costeiu nu a dorit sa faca publica identitatea partenerilor australieni.
Balanta SA a inregistrat anul trecut o cifra de afaceri de peste 15 milioane de lei (4,3 mil. de euro). Potrivit lui Eftimie Costeiu, compania a inregistrat profit in fiecare an, dupa 1990.
Cea mai veche companie de profil, Balanta Sibiu a fost fondata in 1896 sub numele de Fabrica de Cantare Hess, sub patronajul lui Ludwig Hess.
In prezent, Balanta Sibiu face parte din grupul de firme Balanta (din care fac parte SC Avicola Cristian SRL si SC Agroindustriala SA), este o societate integral privata si are ca obiect de activitate proiectarea, productia, comercializarea, import-export, engineering, consulting, servicii in domeniile echipamentelor pentru masurare mase, instalatii de dozare si cantarire, aparate pentru verificarea duritatii, utilaje de ambalat destinate industriei alimentare.
In prezent Balanta SA Sibiu acopera 80 la suta din piata romaneasca de profil.

*MedLife susține informarea și educarea ca sursă principală de dezvoltare a unui business sănătos. De aceea, recomandăm informarea continuă cu ajutorul articolelor din secțiunea Companii!

Principalele valute BNR - marţi, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.7576
Diferență: 0,2022
Ieri: 4.7480
Azi: 4.1938
Diferență: -0,1024
Ieri: 4.1981
Azi: 5.4657
Diferență: 0,715
Ieri: 5.4269
Azi: 4.1895
Diferență: 0,2153
Ieri: 4.1805