Companii

Berarii au trecut de perioada cresterilor de doua cifre: vanzarile s-au majorat cu doar 5%

Berarii au trecut de perioada cresterilor de doua cifre: vanzarile s-au majorat cu doar 5%

Click pentru imaginea marita

09.07.2008, 15:56 19

Astfel, 2008 este primul an de dupa 2005 cand berarii inregistreaza in perioada ianuarie-aprilie o crestere mai mica de 10%, dar mai ales o scadere in luna ianuarie, de circa 12%.
Rezultatele sunt totusi explicabile si chiar mai mult au fost estimate de producatori, tinand cont ca temperaturile ridicate din prima parte a anului 2007 nu s-au mai repetat si in acest an. Temperaturile scazute si vremea ploioasa din primele luni reprezinta astfel un motiv pe care producatorii il invoca pentru ritmul de crestere redus la nivel de piata.
"Din cauza vremii ploioase vanzarile la terase au stagnat comparativ cu anul precedent, in timp ce vanzarile in retail au crescut cu 30-40% in prima parte a acestui an. Piata si-a reluat trendul pozitiv in ultima parte a lunii iunie, insa totul depinde de cum va fi vremea in aceasta vara", a declarat Shachar Shaine, presedintele Asociatiei Berarii Romaniei si presedintele United Romanian Breweries Bereprod, producatorul brandului Tuborg.
In timp ce URBB a inregistrat in iunie anul acesta o crestere de 15% a vanzarilor totale de bere, sub estimarea initiala a reprezentantilor companiei de 20%, reprezentantii Heineken declara ca filiala grupului olandez si-a atins obiectivele cu privire la volumul si valoarea vanzarilor.
"Piata berii a inregistrat la sfarsitul lunii iunie o crestere de 6% comparativ cu aceeasi perioada a anului precedent", a declarat Edwin Botterman, presedinte si CEO al Heineken Romania.
Scaderea ritmului este vizibila tinand cont ca piata raporta la jumatatea anului 2007, un volum de circa 9,4 mil. hectolitri si o crestere de aproximativ 20% fata de rezultatele obtinute in urma cu doi ani. In aceeasi perioada filialele multinationalelor din industria berii (Heineken Romania, Ursus Breweries, InBev Romania si United Romanian Breweries Bereprod) obtineau un avans de 30% comparativ cu 2006, insa in ultimele doua trimestre ale anului trecut, ritmul de crestere al vanzarilor celor patru jucatori mari a scazut la 13%, respectiv 12,8%.
In 2007, piata a atins un volum de
19,4 milioane de hectolitri, in crestere cu doar 9,6% fata de aceeasi perioada din 2006. Dupa rezultatele mai putin bune de la finalul anului trecut, marii berari si-au facut bugetele pe cresteri mai moderate, in jurul a 5-7%, potrivit unor declaratii anterioare ale companiilor.
La sfarsitul anului trecut consumul de bere pe cap de locuitor a ajuns la 89 de litri anual si estimarile pentru anul acesta vizeaza 95 de litri, la nivelul mediei europene, astfel ca rate de crestere de peste 20% (cum se inregistrau in anii precedenti) sunt greu de estimat pentru jucatorii din industrie.
De aceea producatorii au inceput deja sa isi diversifice portofoliul mizand pe piata de beri speciale. Cel mai bun exemplu in acest sens il reprezinta producatorii Ursus Breweries si InBev Romania care in prima parte a acestui an au lansat brandurile Redd's si Beck's Green Lemon, intrand pe categoria berilor cu arome.
Potrivit producatorilor, cresterea puternica din ultimii ani a fost datorata in special vanzarilor in ambalaj de PET, influentate mai ales de dezvoltarea marilor lanturi de magazine care promoveaza acest tip de produs.
De asemenea, consumatorul roman realizeaza in prezent o tranzitie de la ambalaje returnabile la cele de unica folosinta, ca PET-ul si cutia.
Vanzarile de bere in ambalaj PET au ajuns sa detina aproximativ 50% din piata in prima parte a acestui an dupa ce la finele lui 2007 detineau 45,6%, potrivit datelor Asociatiei Berarii Romaniei. Un avans de circa doua procente a castigat si berea la cutie in 2007, aceasta categorie detinand 10,4% din piata de peste 1,2 miliarde de euro.
Principalii producatori de bere sunt cele patru multinationale care alcatuiesc Asociatia Berarii Romaniei, adica Heineken Romania, Ursus Breweries (filiala SABMiller), InBev Romania si United Romanian Breweries Bereprod (filiala Carlsberg). Anul trecut, cele patru companii au realizat vanzari cumulate de peste 15 milioane de hectolitri de bere, adica echivalentul a 3 miliarde de sticle (0,5 litri).

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO