Companii

Cadbury a evaluat brandurile din portofoliul Kandia-Excelent la 38 de milioane de euro

02.04.2008, 14:30 129

Grupul englezesc Cadbury Schweppes, care a preluat anul trecut producatorul local de dulciuri Kandia-Excelent, si-a inregistrat in contabilitate brandurile achizitionate in urma tranzactiei din Romania la 26 de milioane de lire sterline (38 mil. euro), potrivit raportului financiar al grupului pe anul 2007.
Portofoliul companiei locale cuprinde 17 branduri, cele mai cunoscute fiind in prezent Kandia, Magura, Laura, dar si Sugus si Silvana preluate in 2006 de la rivalul Kraft Foods Romania.
Brandurile puternice la nivel local si echipa de management performanta au fost principalele motivatii ale alegerii Kandia-Excelent, potrivit reprezentantilor Cadbury, aceasta fiind singura companie luata in vizor pe piata romaneasca pentru o achizitie. Preluarea Kandia-Excelent le-a permis englezilor de la Cadbury sa se plaseze pe locul al doilea pe piata ciocolatei, dupa Kraft Foods, cu o cota de 24%. Pe segmentul bomboanelor (exluzand pralinele), compania locala avea o cota de 32% in momentul preluarii, fiind al doilea mare jucator, dupa Wrigley.
Dupa noua luni de la perfectarea tranzactiei, portofoliul Kandia-Excelent a ramas aproape neschimbat, lansarile recente ale companiei vizand doar adaugarea de noi sortimente produselor existente.
Cum a ajuns Kandia-Excelent la un portofoliu de 38 mil. euro? Achizitiile realizate de compania locala in ultimii 4-5 ani au avut o contributie majora. Cel mai valoros brand de ciocolata ar putea fi Kandia, care a schimbat complet portofoliul companiei in anul 2003, cand Excelent a achizitionat producatorul Kandia din Timisoara. Un an mai tarziu a fost creata Kandia-Excelent prin fuziunea a doua companii, Excelent SA si Kandia Timisoara.
Lansarea pe piata ciocolatei a unei noi marci, Kandia, la finele lui 2003, a fost strategia producatorului de a se plia tendintelor pietei care incepuse sa creasca cel mai mult pe segmentul premium. Dupa o incercare esuata de repozitionare a marcii de ciocolata Excelenta pe segmentul superior al pietei, in 2001, conducerea fostei companii Excelent a inceput sa scaneze piata printr-o achizitie care sa-i completeze portofoliul. Dupa lansarea tabletelor Kandia, compania a extins prezenta brandului nou creat si pe alte segmente ale pietei ciocolatei - praline si minitablete. Aceasta a renuntat la brandul Excelenta in favoarea Kandia, insa a pastrat in portofoliu brandul Laura pentru consumatorii cu venituri mici. La inceputul anului 2007, Kandia si Laura figurau printre cele mai mari cinci branduri pe piata locala a tabletelor de ciocolata, pe care concureaza cu Milka, Poiana - marci ale Kraft Foods - si Primola, potrivit unui studiu al Nielsen.
O alta achizitie, finalizata anul trecut, a dus Kandia-Excelent pe locul al doilea pe segmentul bomboanelor (exluzand pralinele), devansand astfel companiile Perfetti Van Melle (Mentos, Alpenliebe, Fruittella, Golia) si Ferrero (Tic Tac) si ajungand foarte aproape de cota de piata a lui Wrigley.
Compania a incheiat in luna decembrie 2006 un acord cu Kraft Foods pentru preluarea de active, reprezentate de linii de productie si marcile de produse zaharoase Sugus si Silvana, valoarea tranzactiei fiind de aproximativ 10 milioane de euro.
Judecand dupa cota de piata, Sugus si Silvana ar putea fi considerate cele mai valoroase branduri din portofoliul local al Cadbury pe segmentul bomboanelor (exluzand pralinele).
In urma achizitiei Kandia-Excelent, Cadbury Schweppes a mai inregistrat in contabilitatea companiei un provizion goodwill de 14 milioane de lire sterline (20,4 mil. euro), care poate reprezenta valoarea unor active intangibile precum loialitatea clientilor sau renumele firmei pe piata.
"Pe 13 iunie 2007, grupul a achizitionat 93,3% din Kandia-Excelent, ulterior majorandu-si participatia la 95%, platind in total 60 de milioane de lire sterline (87,4 mil. euro)", se mai arata in ultimul raport financiar al Cadbury Schweppes. Costul total al tranzactiei din Romania reflectat in situatiile financiare ale grupului este mai mic decat pretul comunicat pe Bursa de Valori Bucuresti la data semnarii contractului de achizitie - 328,2 mil. lei (99,5 mil. euro) pentru 93,3%.
"Diferenta (dintre costul reflectat in raportul financiar si pretul comunicat BVB - n. red.) se explica prin faptul ca achizitia pachetului de la actionarul majoritar este parte a unei tranzactii mai ample, care include elemente ce fac subiectul unor acorduri intre cele doua parti, detaliile fiind confidentiale", a declarat pentru ZF Lauren Goddard, un purtator de cuvant al Cadbury Schweppes.
Cadbury Schweppes a achizitionat 93,32% din actiunile Kandia-Excelent S.A. de la actionarul majoritar Meinl Bank. Valoarea totala a activelor Kandia - Excelent la 31 decembrie 2006 a fost de 153.3 milioane lei (aproximativ 32 de milioane de lire sterline), potrivit unui comunicat al Cadbury.
Anul trecut, Kandia-Excelent a raportat o scadere a cifrei de afaceri cu 7% fata de 2006, aceasta ajungand la valoarea de 114,47 mil. lei (34,3 mil. euro). Compania a raportat pierderi de 5,17 milioane lei (1,54 mil. euro) anul trecut, dupa ce in 2006 inregistrase un profit net de 26,9 milioane lei (7,6 mil. euro). Contactat de ZF, Sorin Alexandrescu, directorul general al Kandia-Excelent, nu a facut comentarii pe baza acestor rezultate.
Kandia-Excelent detine in prezent o singura unitate de productie, in Bucuresti, si are aproximativ 850 de angajati.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO