Companii

Cadbury Romania isi recupereaza pierderea financiara din 2007 in trei ani

26.06.2008, 19:37 30

Cadbury, care detine producatorul de dulciuri Kandia-Excelent, vrea sa recupereze in urmatorii trei ani fiscali pierderea financiara de 1,5 mil. euro (5,1 mil. lei) inregistrata anul trecut de compania locala, potrivit informatiilor publicate in Monitorul Oficial. Kandia-Excelent, care a fost preluata anul trecut de catre compania englezeasca Cadbury, a trecut in 2007 pe pierderi, dupa ce in 2006 raportase un profit net de 7,6 mil. euro (27 mil. lei). Cadbury a anuntat in Monitorul Oficial schimbarea numelui companiei Kandia-Excelent in Cadbury Romania si cateva modificari in structura organizationala. Astfel, in organigrama pentru echipa de conducere au fost infiintate pozitii noi in departamente precum resurse umane, logistica si vanzari, iar altele au fost desfiintate. Compania a demarat in 2006 si un proiect de reorganizare a productiei, investind peste 13 mil. euro intr-o noua unitate de productie amplasata in incinta sediului central din Bucuresti. Potrivit lui Jose Bonito, country director al Cadbury Romania, inaugurarea unei noi fabrici pe soseaua Viilor, in 2007, a dublat capacitatea de productie a companiei si a permis acesteia sa-si upgradeze liniile de productie. In urma acestei investitii, unitatea veche de productie a Kandia-Excelent, situata pe soseaua Viilor, a fost transformata in cladire de birouri.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO