Companii

Cele cinci firme desprinse din Nitramonia intra in lichidare

21.08.2007, 18:59 16

Cele cinci societati rezultate din divizarea producatorului chimic Nitramonia vor fi lichidate, procedura care presupune vanzarea activelor si disponibilizarea unui numar total de 569 de salariati, cu plati compensatorii, a anuntat Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS).
AVAS detine 79,05% din actiunile fiecarei companii, respectiv Nitrofertilizer, Nitroexplosives, Nitroservice, Nitrotrans si Nitrocontrol, iar deciziile de lichidare voluntara au fost aprobate in 17 august.
Programele de restructurare totala au avut la baza intelegeri ale conducerilor administrative ale celor cinci companii cu Sindicatul Liber Nitramonia - Rompiro, informeaza AVAS. Vor fi disponibilizati 161 de salariati de la Nitrofertilizer, 43 de la Nitrotrans, 168 de la Nitroexplosives, 67 de la Nitrocontrol si 130 de la Nitroservice.
Disponibilizarea personalului se realizeaza cu acordarea de masuri de protectie sociala, precum si cu respectarea prevederilor contractului colectiv de munca la nivelul societatilor, precizeaza AVAS.
Vanzarea activelor urmareste realizarea transferului de proprietate a activitatilor viabile catre sectorul privat si plata datoriilor catre creditori. AVAS a mai decis si incetarea mandatului membrilor Consiliului de Administratie si numirea unui administrator unic.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO