Companii

Cifra de afaceri a Sanex a cazut dupa preluare cu 40%

07.11.2005, 17:49 27

Producatorul de placi ceramice Sanex Cluj-Napoca a raportat pentru primele noua luni ale acestui an un profit brut de 7,4 milioane de lei (2 milioane de euro), in scadere cu 61% fata de perioada similara a anului precedent, in timp ce cifra de afaceri s-a redus cu 40%, potrivit raportului trimestrial al companiei.

Cifra de afaceri a companiei a totalizat 64 de milioane de lei (17,7 mil. euro), cu 37% sub nivelul inregistrat la 30 septembrie 2004.

Reprezentantii grupului austriac Lasselsberger, care fac parte din consiliul de administratie al companiei Sanex, nu au putut fi contactati pana la inchiderea editiei. Lasselsberger a cumparat in primavara anului trecut vehiculul de investitii Goodison Holdings, care detine 67,64% din actiunile Sanex, in cadrul unei tranzactii evaluate la 14 - 15 milioane de dolari.

Odata cu venirea austriecilor la conducerea Sanex, afacerile celui mai mare producator de placi ceramice din Romania au inceput sa scada simtitor. In primele noua luni din anul precedent, Sanex Cluj a realizat un profit net de 139,6 miliarde de lei (3,4 milioane de euro) mai mult decat a inregistrat in intreg anul 2003 si de aproape trei ori mai mare fata de cel pe care il inregistra la jumatatea anului.

Austriecii preconizau pentru acest an o crestere a pietei placilor ceramice de 10%, pana la un volum de circa 27 de milioane de metri patrati, respectiv o majorare a cifrei de afaceri de 12%, peste nivelul de crestere al pietei. La jumatatea anului trecut, Sanex a oprit productia de obiecte sanitare, ponderea acestora in totalul productiei diminuandu-se anul trecut la 16% fata de 23% in 2003. Sanex a vandut liniile tehnologice ale diviziei de obiecte sanitare catre societatea Mondial Lugoj.

Lasselsberger a reusit sa preia indirect si controlul unui alt producator de profil, Cesarom, in urma majorarii participatiei in cadrul companiei ungare Zalakeramia, care detinea producatorul de placi si obiecte sanitare din Bucuresti. Anul trecut, compania Cesarom a devenit Lasselsberger SA.

Veniturile totale ale Sanex au insumat 77 milioane de lei (21,3 mil. euro), cu 40% mai putin fata de 30 septembrie 2004. Cheltuielile totale s-au redus cu 36%, ajungand la 70 milioane de lei (19,3 mil. euro).

Sanex imparte primul loc pe piata de placi ceramice cu Cesarom, cele doua companii avand cote de piata de 23-25%, urmate de importatorul Delta Distribution cu 17% - 18%. Piata locala de placi ceramice este evaluata in prezent la 160 mil. euro.

Piata de profil a fost sufocata in ultimii doi ani de importurile de placi ceramice din Spania. Anul trecut, importurile s-au ridicat la circa 10 milioane de metri patrati, iar anul acesta vor ajunge la aproximativ 13 milioane de metri patrati.

Lasselsberger este al treilea producator de placi ceramice la nivel mondial, dupa preluarea capacitatilor de productie din Romania. Lasselsberger, o afacere de familie, are venituri estimate la circa 700 de milioane de euro pe an.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO