Companii

Cine vine la conferinţa ZF România 100 de ani de business de la Oradea

Omer Tetik, CEO al Băncii Transilvania

Omer Tetik, CEO al Băncii Transilvania

Autor: Mădălina Dediu Panaete

17.09.2018, 00:06 398

Omer Tetik, CEO al Băncii Transilvania şi Alex Milcev, partener şi lider al departamentului Asistenţă Fiscală & Juridică în cadrul companiei de consultanţă EY România, se numără printre speakerii prezenţi în cadrul evenimentului de la Oradea.

În cadrul conferinţelor „România 100 de ani de business. Cum trecem de la idee la business. 100 de idei să creştem“, Ziarul Financiar şi clasa de business a României vor dezbate ce este nevoie pentru ca România de mâine să fie mai bună decât România de azi, ce idei şi soluţii există pentru ca economia şi societatea românească să aibă un viitor prosper. Prima ediţie a seriei de conferinţe a avut loc la Braşov în luna mai, Constanţa a fost următoarea oprire, iar turneul ZF va continua în acest an în cele mai mari oraşe din ţară.

De asemenea, iniţiativei ZF i se vor alătura la Oradea şi Gogu Cacuci, preşedintele spitalului Pelican, cel mai mare jucător de pe piaţa serviciilor medicale private din judeţul Bihor. Spitalul Pelican a fost pus pe pe picioare de antreprenori locali, iar în prima parte a acestui an Medicover, unul dintre cei mai mari jucători de pe piaţa serviciilor medicale private la nivel naţional, a achiziţionat 80% din companie.

La conferinţă vor mai participa şi Alin Merches, CEO şi cofondator al dezvoltatorului de aplicaţii mobile Mobiversal, dar şi Cosmin Turcu, CEO al Sinteza, o companie cu o istorie de peste 100 de ani în industria chimică.

Tototată, în cadrul conferinţei vor vorbi despre ce poate face România pentru a deveni o forţă în regiune şi pentru a atrage în continuare investiţii importante şi Raul Popa, CEO al start-up-ului românesc Typing DNA, dar şi Peretz Florian, preşedinte, GEO-BETA Enterprises LLC, activ în mai multe sectoare precum design, producţie de componente auto sau construcţii.

Ca nivel al businessului, judeţul Bihor se află pe locul 12 între judeţele României (inclusiv municipiul Bucureşti), cu o ciftă de afaceri cumulată de peste 26 de miliarde de lei. În cele peste 25.000 de companii active în judeţ lucrează mai bine de 120.000 de salariaţi, arată datele de la Registrul Comerţului. Ca nivel al PIB-ului, judeţul Bihor se clasează în primele cele mai puternice 15 judeţe din ţară, cu o valoare de peste 19 miliarde de lei.

madalina.panaete@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO