Burse - Fonduri mutuale

Concefa Sibiu va moderniza gara din Râmnicu Vâlcea, pentru 4,8 mil. euro, în timp ce creditorii o ameninţă cu insolvenţa

Autor: Andrei Chirileasa

09.02.2012, 11:25 423

Compania de construcţii Concefa Sibiu (COFI) a semnat marţi contractul de execuţie a lucrărilor la staţia de cale ferată Râmnicu Vâlcea, o lucrare pentru care va încasa 20,83 mil. lei (4,79 mil. euro) fără TVA, potrivit unui raport transmis bursei.

Beneficiarul lucrării este Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA.

Acest contract reprezintă prima ştire prozitivă pentru Concefa din ultimele luni, perioadă în care preţul acţiunilor s-a prăbuşit pe bursă. În ultimul an, cotaţia titlurilor COFI a scăzut de şapte ori (de la 0,14 lei la 0,02 lei).

Mai mult, în ultimele luni au apărut mai multe cereri ale unor creditori privind intrarea companiei în insolvenţă, care nu au fost judecate în instanţă. Cea mai recentă vine din partea firmei Instalaţii Trust SA, care a depus la Tribunalul Sibiu o cerere privind intrarea în insolvenţă a Concefa pentru suma de 96.500 de lei. Cererea va fi judecată pe 28 februarie 2012.

Acţionarul majoritar, Horaţiu Cercel, i-a vândut acţiunile tatălui său, care apoi a vândut 31% din acţiuni unei alte persoane fizice.

Concefa a raportat în primele nouă luni din 2011 afaceri de 51,4 mil. lei şi pierderi de 11,5 mil. lei.

Compania are în prezent o capitalizare de 12,3 mil. lei (2,83 mil. euro). Acţiunile au crescut cu 4% în deschiderea şedinţei de joi.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO