Companii

Conducere mai ieftina la WTC

13.03.2003, 00:00 31

In urmatoarea sedinta a Consiliului de Administratie a World Trade Center Bucuresti, va fi analizata o noua schema de functii, inclusiv despre restructurarea functiilor de conducere, in vederea reducerii costurilor. Astfel, se incearca rambursarea intr-o proportie mai mare a obligatiilor catre bancile creditoare, a declarat Ziarului Financiar Mircea Ursache, vicepresedintele AVAB, care detine si functia de presedinte al Consiliului de Administratie al WTCB.
"Daca acest demers va fi respins de catre actionarii straini, vom propune trecerea la executarea silita imediata si scoaterea la vanzare prin licitatie a activelor WTCB", a precizat Ursache.
Avand in vedere ca imprumutul contractat pentru constructia complexului, cu garantia Ministerului de Finante, nu a fost inca rambursat in totalitate, aceasta decizie ar putea atrage dupa sine exigibilitatea anticipata a creditului. Adica statul roman va fi obligat sa plateasca intreaga suma ramasa de plata, deoarece resursele WTCB nu sunt suficiente pentru rambursare.
Complexul WTCB, alcatuit din hotelul Sofitel, spatii pentru birouri, galeria comerciala World Trade Plaza si Satul Francez, a fost construit in 1994, fiind finantat de un consortiu de banci franceze cu garantia statului roman. Deoarece compania nu si-a mai achitat ratele catre banci, obligatiile sale au fost preluate de catre statul roman prin Ministerul Finantelor.
Astfel, din cele 154,3 milioane de euro, reprezentand creditele externe plus dobanzile, WTCB a platit 84,5 milioane de euro (circa 60%), iar Ministerul Finantelor - 56,5 milioane de euro. Statul roman mai are de plata catre bancile franceze creditoare 13,1 milioane de euro pana in aprilie 2004.
Primele active care ar urma sa fie scoase la vanzare sunt complexul rezidential Satul Francez si Clubul Francez. Satul Francez, care este evaluat de analisti la 11-13 mil. euro a fost primul complex de locuinte de lux din Bucuresti, fiind gazda pentru o mare parte din expatii veniti in Romania  dupa 1990.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO