Ministerul Apărării Naţionale (MApN) a anunţat, marţi, că va cumpăra cel mult şapte sisteme UAS (Unmanned Aircraft Systems) de la compania israeliană Elbit Systems, acre ar patru facilităţi de producţie în România, prin trei companii. Valoarea contractului este de 1,9 mld. de lei, fără TVA.
„Astfel, începând cu primul sistem UAS Watchkeeper X, producţia structurii platformei aeriene şi producţia structurii containerului staţiei terestre de comandă-control, precum şi producţia de componente electrice şi mecanice din compunerea sistemului se vor realiza pe teritoriul României, la operatori economici din industria naţională de apărare”, anunţă MApN.
Dronele vor fi produse în România, au anunţat atât reprezentanţii Elbit, cât şi MApN, începând cu al treilea sistem.
„Începând cu al treilea sistem UAS Watchkeeper X, producţia tuturor sistemelor electrice şi mecanice aferente acestuia se va realiza în România, prin operatori economici din industria naţională de apărare. Totodată, operaţiunile de mentenanţă de nivel complex pe durata ciclului de viaţă al sistemelor UAS Watchkeeper X vor fi realizate de operatori economici din industria naţională de apărare, astfel încât în situaţii de criză şi război să nu fie necesară executarea acestor operaţiuni în afara teritoriului naţional.”