Companii

Creşterea utilizării medicamentelor generice de la 65% la 80% ar aduce economii de 100 milioane euro

Creşterea utilizării medicamentelor generice de la 65%...

Autor: Raluca Ghinea

10.11.2014, 13:00 62

"Avem un studiu făcut anul trecut de KPMG care arată că implementarea câtorva măsuri simple de încurajare a folosirii de medicamente generice ar aduce şi în România economii de 100 de milioane de euro pe an, la un loc pentru pacient şi pentru sistemul public, dacă ar creşte utilizarea de generice de la 65% în prezent la 80%. Nu ar fi o creştere mare, dar ar fi o sumă importantă şi ar putea fi folosită în multe domenii ale sistemului de sănătate", a afirmat Mihai la conferinţa MEDIAFAX Talks about Competition.

El apreciază că, în România, cadrul legislativ discriminează "în mod evident" producătorii de generice până la decontabilizarea acestora şi cu un efect negativ asupra mediului concurenţial.

Timpul de aşteptare pentru un medicament generic pentru a putea intra pe piaţă şi pe lista de medicamente compensate este de peste 250 de zile în România.

"Fiecare zi pierdută după expirarea patentului înseamnă cheltuieli mult mai mari pentru sistemul public şi întotdeauna pentru pacienţi, care au sume importante de plătit din buzunar", a spus Mihai.

Totodată, el s-a referit la problemele pieţei de medicamente generice din cauza taxei clawback, al cărei nivel creşte constant, de la 14,5% în trimestrul al treilea al anului trecut la 21% în perioada similară a acestui an.

Mecanismul de stabilire a preţurilor pentru generice reprezintă o altă nemulţumire a pieţei de profil, cu dublă referenţiere, raportate la alte 12 ţări şi stabilite la 65% din preţurile medicamentelor inovatoare.

APMGR propune eliminarea referinţei externe şi aplicarea referenţierii la original sub 65% o singură dată.

Din APMGR fac partea companiile Actavis, AC Helcor, B. Braun Pharmaceuticals, Biofarm, Dr. Reddy's, Desitin Pharma, Egis, Fresenius Kabi, Gedeon Richter, Glenmark Pharmaceuticals, Infomed Fluids, Krka, Labormed, Magistra CC, Medochemie, Sandoz, Terapia-Ranbaxy, Teva şi Zentiva.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO