Companii

Cristian Secoşan, Delgaz Grid: Până la finalul anului vom avea cel puţin 10.000 de prosumatori, dublu faţă de anul trecut. Investiţiile în regenerabile sunt esenţiale

Cristian Secoşan, director general al Delgaz Grid: De la doar 67 de prosumatori conectaţi la reţeaua Delgaz Grid la sfârşitul anului 2020, am ajuns la 5.500 în doar doi ani şi estimăm că până la sfârşitul acestui an vom avea racordaţi cel puţin 10.000 de prosumatori, adică o dublare într-un singur an.

Cristian Secoşan, director general al Delgaz Grid: De la doar 67 de prosumatori conectaţi la reţeaua Delgaz Grid la sfârşitul anului 2020, am ajuns la 5.500 în doar doi ani şi estimăm că până la sfârşitul acestui an vom avea racordaţi cel puţin 10.000 de prosumatori, adică o dublare într-un singur an.

Autor: Roxana Petrescu

07.03.2023, 18:20 212

Delgaz Grid, companie din portofoliul grupului E.ON în România, care gestionează reţelele de distribuţie a gazului şi a energiei din zona Moldovei, a ajuns la finalul anului trecut la 5.500 de prosumatori, mici consumatori care au trecut în zona de producţie a energiei prin panouri solare.

Compania are 5.300 de angajaţi şi gestionează 24.000 de kilometri de conducte de gaze şi 83.000 de kilometri de reţele de energie, având un portofoliu de 3,4 milioane de clienţi.

„De la doar 67 de prosumatori conectaţi la reţeaua Delgaz Grid la sfârşitul anului 2020, am ajuns la 5.500 în doar doi ani, şi estimăm că până la sfârşitul acestui an vom avea racordaţi cel puţin 10.000 de prosumatori, adică o dublare într-un singur an“, a spus Cristian Secoşan, director general al Delgaz Grid. Acum România a ajuns la peste 40.000 de prosumatori, un salt spectaculos de la cei 300 de prosumatori pe care îi avea în 2019. Potrivit estimărilor au­torităţilor, numărul prosumatorilor, deveniţi producători de energie electrică prin intermediul panourilor solare, va ajunge la finalul acestui an la circa 100.000. Pe termen lung, adică până în 2030, specialiştii din domeniu estimează că România va avea un club de prosumatori de circa un milion de membri, ceea ce înseamnă circa 10% din numărul total al consumatorilor de energie din România. Fondurile destinate prosumatorilor gestionate de Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM), principalul sprijin pentru dezvoltarea prosumatorilor, sunt anul acesta de 2 mld. lei, sumă dublă faţă de cea de anul trecut, putând fi susţinuţi cu aceşti bani 80.000 de viitori prosumatori. Dar pe lângă stat, băncile sunt dornice să finanţeze aceste proiecte.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO