Companii

Dezvoltatorii Sun Plaza: Pentru unii retaileri trebuie sa gasim noi finantare ca sa deschida magazinele

Dezvoltatorii Sun Plaza: Pentru unii retaileri trebuie sa gasim noi finantare ca sa deschida magazinele

Michael Richard, general manager al EMCT: In aceasta perioada am ajuns sa activam precum vanzatorii de masini, care considera ca dupa ce au obtinut finantare, au vandut masina.

17.06.2009, 19:19 327
Nivelul scazut al vanzarilor din ultima perioada a lasat o serie de retaileri fara acces la finantare pentru extinderea retelelor de magazine, motiv pentru care dezvoltatorii proiectului Sun Plaza au decis sa le ofere consultanta pentru obtinerea sumelor necesare deschiderii unei noi unitati in cadrul proiectului.
„In aceasta perioada am ajuns sa activam precum vanzatorii de masini, care considera ca dupa ce au obtinut finantare, au vandut masina. Retailerii vor sa vina la Sun Plaza, dar nu mai au fonduri proprii. Astfel ca ii ajutam prin toate contactele noastre sa obtina finantare, in conditiile in care multi au si un ego puternic: nu doresc sa inchida din unitatile deja deschise, desi unele sunt slabe", a declarat Michael Richard, general manager al companiei franceze EMCT.
Francezii se ocupa de activitatea de inchiriere si de project management in cadrul mallului Sun Plaza, din portofoliul companiei Sparkassen Immobilien, subsidiara a grupului austriac Erste. Dezvoltarea mallului cu o suprafata inchiriabila de 80.000 de metri patrati in care este cuprinsa si o cladire de birouri (care va fi livrata ulterior) implica investitii de 200 de milioane de euro.
 
Asteapta vanzari de 400 mil. euro
Mallul este structurat pe doua tipuri de ancore: pe de o parte Cora, Mobexpert si BauMax, care au inchiriate spatii de peste 10.000 de metri patrati fiecare, iar pe de alta parte chiriasi precum Cinema City, Flanco sau C&A, cu spatii de peste 1.000 de metri patrati.
„S-a intarziat semnarea contractelor din cauza contextului general, desi dintre retaileri, la ora actuala, foarte putini pierd bani. Nu mai au margini de profitabilitate de 30%, ci de 5%, motiv pentru care nu mai sunt la fel de optimisti ca in ultimii ani", a mai spus Richard.
EMCT este in discutii avansate cu mai multi retaileri, printre care si un magazin de articole sportive, iar in conditiile in care aceste negocieri se vor concretiza, gradul de ocupare a proiectului ar putea creste la 98%.
Proprietarii Sun Plaza au semnat contracte de inchiriere pe o durata de minimum cinci ani, in care percep atat o suma fixa, cat si un procent din cifra de afaceri. In aceste conditii, reprezentantii EMCT se asteapta la vanzari de cel putin 400 de milioane de euro anual in cadrul proiectului. Spre comparatie, in 2008 vanzarile in cele patru centre comerciale Iulius Mall s-au ridicat la 300 de milioane de euro.
 
Noroc cu metroul
Pentru a atinge acest nivel de vanzari, reprezentantii companiei iau in calcul faptul ca in zona de sud a Capitalei traiesc circa 800.000 de oameni, iar 25.000 dintre acestia intra zilnic la statia de metrou Piata Sudului, de care mallul Sun Plaza va fi legat printr-un pasaj. Magistrala de metrou leaga proiectul din sudul orasului de Pipera, situat in capatul opus al Capitalei, in doar 20 de minute, motiv pentru care aria de atractie pentru potentialii clienti este mai ridicata.
„Mi-ar fi mai frica sa deschid un mall acum in vestul orasului decat in sud, in conditiile in care pot spune ca mallurile existente ne ofera o anumita protectie. In vest sunt centre comerciale care au o anumita cifra de afaceri, precum Carrefour Militari, Auchan, Cora Lujerului si Plaza. Trebuie sa fii cu adevarat curajos sa mai construiesti ceva in vest", a mai spus Richard.
Francezul, care a mai fost implicat pe piata locala in dezvoltarea proiectelor Carrefour din Militari, Colentina, Brasov, Ploiesti, dar si Cora Cluj, spune ca in Bucuresti se formeaza acum cel de-al treilea pol puternic comercial, dupa cele din nord (reprezentat de proiectul Baneasa) si vest (Plaza Romania si Cora Lujerului). Al treilea pol ar fi reprezentat de Sun Plaza, in zona de sud, in timp ce un al patrulea centru de retail ar urma sa fie construit in estul Capitalei.
 
Sudul, zona cu cele mai multe malluri
In zona de sud a orasului mai sunt in prezent alte patru centre comerciale - City Mall, Vitantis, Liberty Center si Grand Arena -, dar niciunul dintre acestea nu a inregistrat rezultatele asteptate, in conditiile in care trei dintre ele au fost deschise la sfarsitul anului trecut sau chiar inceputul acestui an. Sun Plaza va fi cel mai mare dintre acestea si singurul care va cuprinde atat unitati de bricolaj, mobilier si un hipermarket, cat si un cinematograf si o zona de distractii cu bowling si biliard.
„Sa ai in cadrul mallului un retailer de bricolaj sau de mobilier nu este cel mai rentabil financiar (acest gen de chiriasi platesc o chirie mai mica pe metrul patrat, comparativ cu retailerii de imbracaminte, care inchiriaza spatii mai mici - n.r.), dar am vrut sa dam prin aceste ancore o dimensiune supraregionala proiectului", a spus si Mircea Curuia, deputy general manager al EMCT.
Tot pentru toamna acestui an, in luna septembrie, ar trebui finalizat si centrul comercial AFI Cotroceni Mega Mall, in care desi suprafata inchiriabila este mai mica (76.000 mp comparativ cu 80.000), numarul chiriasilor anuntati este aproape dublu (300 fata de 150-170 de unitati in Sun Plaza).
„La Sun Plaza am incercat o supraancorare (aducerea a numerosi chiriasi care ocupa spatii mari din cadrul proiectului - n.r.), dupa modelul Power Center, dezvoltat in state precum Spania sau Polonia", mai spune Curuia.
Reprezentantii EMCT apreciaza ca unul dintre factorii pozitivi ai crizei este legat de faptul ca, inclusiv in Bucuresti, o serie dintre proiectele de malluri anuntate nu vor mai fi realizate. „Ar fi avut loc o canibalizare a zonelor de atractie, care nu ar fi fost buna pentru nimeni", comenteaza Richard.
 

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO