Companii

Donau Commodities ar putea aduce 9,3 mil. euro la capitalul Laminorul Braila

19.03.2008, 20:08 35

Producatorul de profiluri laminate si sarma Laminorul Braila (LMRU) intentioneaza sa-si dubleze capitalul social la 85,2 milioane lei (23 mil. euro). In aceste conditii, actionarul majoritar al companiei, firma austriaca Donau Commodities, care detine 77,6% din actiuni, ar trebui sa aduca circa 9,3 mil. euro in companie. Ceilalti actionari vor putea sa-si pastreze participatiile in companie prin subscrierea de actiuni la valoarea nominala, de 2,08 lei/actiune. Decizia urmeaza sa fie discutata de actionari in adunarea generala de la jumatatea lunii viitoare, potrivit raportului transmis de reprezentantii companiei pietei RASDAQ. Actionarii vor mai discuta si prelungirea unei linii de credit contractata de la BCR - sucursala Braila, in valoare de aproape 1,8 mil. euro (6,6 mil. lei), pentru o perioada de 12 luni, precum si garantarea imprumutului cu doua proprietati imobiliare, formate din teren si constructii, bunuri mobile si gaj pe soldul creditor al conturilor si subconturilor curente ale firmei, deschise la banci. La ultimul pret de ieri, de 1,26 lei/actiune, valoarea de piata a companiei se ridica la 6,6 mil. euro.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO