Companii

Dyo intra cu o noua fabrica pe piata materialelor de constructii

10.03.2005, 00:00 201

Grupul Dyo Romania, cu operatiuni in domeniul producerii de lacuri , vopsele, profile de gips-carton, parchet si armaturi pentru PVC, mizeaza in acest an pe o crestere cu circa 30% a cifrei de afaceri obtinute in 2004, in valoare de 22 de milioane de dolari (17,7 milioane de euro).


Dyo Romania intentioneaza sa deruleze un nou proiect de investitii pentru construirea unei fabrici in Romania in domeniul materialelor de constructii, oficialii companiei refuzand sa ofere alte detalii privind valoarea investitiei, locatia sau profilul productiei.


"Avand in vedere potentialul Romaniei si evolutia pietei materialelor pentru finisaje in constructii, conducerea grupului are ca obiective diversificarea ofertei specifice acestei piete si deschiderea unei noi unitati de productie", a spus Adem Gurdal, presedintele grupului.


Surse apropiate companiei au precizat ca investitia va fi derulata intr-unul din domeniile in care Dyo Romania are deja capacitati de productie locale.


Dyo Romania activeaza pe piata locala din 1994, investitiile sale totalizand pana acum aproximativ 30 de milioane de euro.



Dyo Romania dispune in prezent de capacitati de productie de lacuri, vopsele, adezivi, dar si de parchet masiv la Oltenita, la care se adauga facilitatile de la Filipestii de Padure (judetul Prahova) din domeniul profilelor pentru montarea de gips-carton, respectiv armarea profilelor pentru tamplarie PVC.



Grupul Dyo numara in prezent in Romania peste 400 de angajati.



Reprezentantii companiei afirma ca Dyo incepe din acest an exporturi de vopsele catre piata Rusiei si a fostei Iugoslavii, compania deruland deja exporturi catre piata Republicii Moldova.



Din acest an, valoarea exporturilor Dyo Romania va ajunge la cateva milioane euro, urmand sa ocupe o pondere importanta in cifra de afaceri totala.



Grupul este printre altele reprezentantul pe piata romaneasca de gips-carton a marcii ABS (Turcia), care au intrat puternic si au captat o pondere semnificativa din piata. La varf, piata de gips-carton este dominata de catre Rigips Romania, filiala a grupului britanic British-PlasterBoards (BPB), Lafarge Arcom Gips (joint-venture intre gigantul francez Lafarge si compania de constructii Arcom Bucuresti), respectiv Knauf Romania, care apartine afacerii de familie germane Knauf.



Piata de lacuri si vopsele din Romania concentreaza vanzari anuale de aproximativ 140 de milioane de euro pe an, principalii jucatori fiind Kober SRL, Dufa Romania si Policolor Bucuresti, fiecare avand un profil de afaceri diferit.



Kober este o afacere de familie pornita de sotii Kober la inceputul anilor '90. Kober are capacitati de productie la Girov (judetul Neamt).



Dufa Romania este o societate mixta creata de grupul german Meffert si persoane fizice romane.



Policolor Bucuresti este o afacere controlata de fonduri de investitii.



Piata materialelor de constructii a devenit in ultima vreme tinta mai multor proiecte de investitii greenfield (n.r. - constructie de la zero), in conditiile in care mai multi investitori straini au facut inclusiv achizitii de producatori romani de profil.



Industria materialelor de constructii, cotata ca una dintre cele mai atractive in acest moment pentru investitii in Romania, a avut in ultimii ani o rata de crestere superioara economiei nationale. adrian.mirsanu@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO