• Leu / EUR4.7612
  • Leu / GBP5.3976
  • Leu / USD4.2560
Companii

Electroargeş face ofertă de preluare a producătorului de şuruburi Elars

Electroargeş face ofertă de preluare a producătorului de şuruburi Elars

Autor: Ioana Tudor

28 aug 2014 377

Producătorul de aparate electrocasnice Electroargeş (simbol bursier ELGS), controlat indirect de omul de afaceri Cătălin Chelu, va derula o ofertă publică de preluare obligatorie prin care intenţionează să cumpere 2,88 milioane de acţiuni ale producătorului de elemente de asamblare Elars Râmnicu Sărat (ELAR) la preţul de 0,10 lei pe acţiune.

Electoargeş oferă 288.400 lei pentru participaţia de 12,37% din capitalul social al Elars care îi lipseşte pentru a avea controlul total al societăţii.

Oferta se va derula în perioada 2 septembrie – 22 septembrie şi va fi intermediată de firma de brokeraj Eldainvest, potrivit unui comunicat publicat pe site-ul bursei de la Bucureşti.

Producătorul de aparate electrocasnice deţine în prezent 87,62% din acţiunile Elars.

Electroargeş a preluat controlul producătorului de şuruburi în iunie 2014, când a achiziţionat întreaga participaţie a SIF Oltenia (SIF5), respectiv 87,6%.

Elars a încheiat primul semestru cu afaceri sub 1 mil. de lei, în creştere uşoară faţă de perioada similară a anului trecut. Firma a raportat un profit net de 188.628 lei pentru primele şase luni.

Acţiunile Elars sunt listate pe piaţa RASDAQ şi se tranzacţionau cel mai recent la preţul de un leu titlu. La această cotaţie, societatea are o capitalizare bursieră de 2,3 milioane de lei.

Reprezentanţii Electoargeş au spus recent că societatea va livra luna viitoare primele aspiratoare concepute special pentru Dedeman, care vor fi vândute sub un brandul propriu al celui mai mare lanţ de magazine de bricolaj.

Titlurile Electoargeş se tranzacţionează pe bursă la un preţ de 0,62 lei/unitate, nivel la care compania are o capitalizare de aproape 50 milioane de lei.

 
Principalele valute BNR - joi, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.7612
Diferență: 0,0231
Ieri: 4.7601
Azi: 4.2560
Diferență: -0,4561
Ieri: 4.2755
Azi: 5.3976
Diferență: -0,1073
Ieri: 5.4034
Azi: 4.2429
Diferență: 0,1558
Ieri: 4.2363