Companii

Enel acordă dividende de 32 mil. euro, pentru a doua oară de când a intrat pe piaţa românească

Enel acordă dividende de 32,5 milioane euro, pentru a doua oară de când a intrat pe piaţa românească

Autor: Carol Dan - Mediafax

20.05.2011, 13:10 526

Enel Distribuţie Banat şi EnelDistribuţie Dobrogea, două dintre cele trei subsidiare dedistribuţie a energiei deţinute în România de Enel, vor acordadividende de 32,5 milioane de euro, pentru a doua oară de cândgrupul italian de utilităţi a intrat pe piaţă, în 2005.

"Adunarea Generală a AcţionarilorEnel Distribuţie Banat şi cea a companiei Enel Distribuţie Dobrogeaau aprobat recent acordarea de dividende echivalente cu 60% dinrezultatul net înregistrat în 2010", se arată într-un comunicat alEnel.

Compania a acordat prima datădividende din profitul obţinut în România în 2008.

Enel Distribuţie Banat va acordadividende în valoare de 83,56 milioane lei (19,5 milioane euro),iar Enel Distribuţie Dobrogea va acorda dividende în valoare totalăde 56,15 milioane de lei (13 milioane euro).

Enel a obţinut anul trecut înRomânia un profit net de 78 milioane de euro.

Enel Investment Holding BV deţine51% din acţiunile Enel Distribuţie Dobrogea, în timp ce restulparticipaţiei este împărţită între compania Electrica (24,9%) şiFondul Proprietatea (24%).

Enel Distribuţie Banat are ostructură similară de acţionariat, pachetul majoritar fiind deţinutde Enel Investment Holding, cu 51%. Electrica deţine 24,8% dincapital, iar Fondul Proprietatea are o deţinere de24,1%.

În România, Enel are aproximativ2,6 milioane de clienţi, 93.000 kilometri de reţea şi aproximativ4.500 de angajaţi.

Enel are două subsidiare decomercializare a energiei, respectiv Enel Energie şi Enel EnergieMuntenia. Enel Distribuţie Banat, Enel Distribuţie Dobrogea şi EnelDistribuţie Muntenia sunt companiile care se ocupă cu distribuţiaenergiei.

De asemenea, Enel operează şi însectorul energiei regenerabile din România, prin compania EnelGreen Power.

Grupul italian a investit înRomânia peste 1,8 miliarde de euro de la intrarea pe piaţa locală,în 2005.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO