Energie

Consumul de electricitate a crescut în România, în special datorită iluminatului public

Consumul de electricitate a crescut în România, în special datorită iluminatului public

Autor: Ana Maria Petcana

08.01.2013, 10:30 601

În perioada analizată, iluminatul public a înregistrat o creştere cu 5,5%, în timp ce consumul populaţiei s-a majorat cu 1,9%, se arată într-un comunicat al Institutului Naţional de Statistică (INS).

Scăderea resursei de energie electrică a fost cauzată în principal de reducerea producţiei cu 3,3%. Astfel, producţia din hidrocentrale s-a diminuat în perioada ianuarie-noiembrie a anului trecut cu 21%, la 11,35 miliarde kWh, iar cea din centralele nuclearo-electrice a coborât cu 2,4%, la 10,47 miliarde KWh. Creştere s-a înregistrat la producţia din termocentrale, cu 0,8%, la 30 miliarde KWh, şi la cea din centralele electrice eoliene, cu 1,2 miliarde KWh, la 2,24 miliarde KWh.

Exportul de energie electrică a fost de 651,9 milioane KWh, în scădere cu 72,5%.

Principalele resurse de energie primară, în perioada ianuarie-noiembrie 2012, au totalizat 31 milioane tone echivalent petrol (tep), în scădere cu 2,7% faţă de primele 11 luni din 2011. Producţia internă s-a redus cu 2,3%, la 20,9 milioane tep, iar importul a scăzut cu 3,5%, la 10,1 milioane tep.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Cele mai citite ştiri
AFACERI DE LA ZERO