Energie

Enel investeşte 20 de milioane de euro în 2.500 de puncte de încărcare pentru maşini electrice

Enel investeşte 20 de milioane de euro în 2.500 de...

Autor: Departamentul Economic

13.11.2018, 12:15 243

Enel X România, companie membră diviziei de servicii avansate de energie a Grupului Enel, a lansat marţi un plan de dezvoltare de infrastructură, cu o investiţie de 15 – 20 milioane euro, pentru instalarea a circa 2.500 de puncte de încărcare a maşinilor electrice.

Punctele de încărcare prevăzute în planul de mobilitate electrică vor fi instalate, începând cu 2019, în toate regiunile României, pe principalele drumuri din ţară, precum şi în majoritatea marilor oraşe. Primele puncte de încărcare vor fi instalate în 2019 în Bucureşti, Timişoara şi Constanţa. Planul acoperă toate zonele României, astfel încât poziţionarea şi instalarea infrastructurii de încărcare să fie adaptată creşterii gradului de utilizare a vehiculelor electrice la nivelul gospodăriilor, al instituţiilor, precum şi în rândul companiilor, ca urmare a cererii pentru flote.

Circa 300 de puncte încărcare urmează să fie instalate în 2019.

Enel X România va oferi serviciul de instalare de infrastructură de încărcare către “Partenerii de Reîncărcare”, cum ar fi centre comerciale, supermarketuri, restaurante şi hoteluri care doresc să atragă utilizatorii de vehicule electrice. Instalarea şi mentenanţa infrastructurii de încărcare nu presupune costuri pentru parteneri, în schimbul punerii la dispoziţie a locurilor de parcare.

Compania oferă un serviciu similar municipalităţilor care sunt interesate de îmbunătăţirea calităţii aerului prin încurajarea mobilităţii electrice.

Infrastructura care va fi dezvoltată în România se bazează pe soluţiile de încărcare noi, inteligente, ale diviziei globale Enel X. Acestea sunt echipamente modulare, scalabile, livrabile ”la cheie” către consumatorii individuali, companii şi instituţii. Este prevăzută instalarea de staţii cu putere de 22 kW (Quick), 50 kW (Fast) şi peste 150 kW (Ultrafast).

Grupul Enel activează în peste 30 de ţări din lume, având o capacitate instalată netă de producţie de energie de circa 89 GW. Enel distribuie electricitate printr-o reţea de peste 2,2 milioane de kilometri şi are circa 73 de milioane de clienţi casnici şi companii în toată lumea. Enel X este o nouă divizie globală a Enel, dedicată dezvoltării de produse şi servicii digitale inovatoare în domeniile în care energia are cel mai mare potenţial de transformare: oraşe, locuinţe, industrii şi mobilitate electrică.

Enel are 3.100 de angajaţi în România şi oferă servicii unui număr de 3 milioane de clienţi.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO