Energie

Producătorii români de energie prind gustul exportului: „În România nu mai avem piaţă“

Producătorii români de energie prind gustul exportului: „În România nu mai avem piaţă“

Autor: Roxana Petrescu

08.08.2014, 00:05 496
Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie din România intrat în februarie anul acesta pentru a doua oară în insolvenţă, va avea din septembrie un birou de tran­zac­ţionare a energiei la Budapesta, cel de-al doilea urmând să fie deschis în Serbia (Belgrad).
 
Ungaria, Bulgaria şi Serbia sunt principalele destinaţii de ex­port pentru curentul românesc, activitate care anul acesta s-a dovedit a fi o adevărată gură de oxigen pentru producători locali în contexul reducerii consumului de energie.
 
Hidroelectrica nu este sin­gu­ra companie care încear­că să-şi construiască o poziţie în co­merţul cu energie, Com­ple­xul Energetic Oltenia, cel mai mare producător de energie ter­mo local, anunţând la rân­dul său că vrea să-şi facă o com­panie de trading. Aceste mă­suri au loc în contextul în care acum pro­du­cătorii români de energie sunt obligaţi să tran­zac­ţioneze can­tităţile dispo­ni­bile numai pe bursa de energie OPCOM şi nu pot beneficia direct de opor­tunităţile create pe pieţele externe.
 
„Vom deschide prezenţe la Budapesta şi Belgrad. Prima va fi deschisă la Buda­pes­ta în luna septembrie. Am­be­le vor fi reprezentanţe de tra­ding“, a de­clarat Remus Borza, avoca­tul care contro­lea­ză firma Euro Insol, admi­nis­tratorul judiciar al Hidro­electrica.
 
Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO