Companii

Europolis: Vor fi mai multe achizitii de peste 100 mil. euro pana la sfarsitul anului 2007

Europolis: Vor fi mai multe achizitii de peste 100 mil. euro pana la sfarsitul anului 2007

Stefan Gheorghiu, directorul general al Europolis Real Estate Asset Management.: Exista foarte multi bani la nivel teoretic in piata imobiliara romaneasca, insa practic, din cate proiecte au fost anuntate, foarte putine au fost finalizate sau chiar incepute.

23.10.2006, 20:28 26

Stefan Gheorghiu, seful operatiunilor locale ale fondului de investitii imobiliare austriac Europolis, considera ca, incepand cu anul viitor, s-ar putea inregistra noi recorduri la tranzactiile pe piata imobiliara.
"Valoarea tranzactiilor de pe piata imobiliara va creste anul viitor si vom asista la mai multe achizitii de peste 100 mil. euro pana la sfarsitul anului 2007. Va urma o perioada in care se va depasi record dupa record", a declarat Stefan Gheorghiu, 33 de ani, directorul general al Europolis Real Estate Asset Management. In prima jumatate a anului au fost derulate pe piata de birouri tranzactii in valoare de peste 200 de milioane de euro.
Cea mai mare tranzactie de pe piata a fost achizitionarea pentru 80 mil. euro a imobilului Charles de Gaulle Plaza de catre fondul de investitii imobiliar Accession Fund, administrat de compania germana GLL Real Estate. Valoarea achizitiei Charles de Gaulle Plaza ar putea fi depasita anul acesta in eventualitatea in care va fi vandut imobilul America House, detinut de dezvoltatorul israelian GTC.
Desi sunt anuntate tot mai multe proiecte imobiliare pe piata, nu toate ajung sa fie livrate pe piata.
"Exista foarte multi bani la nivel teoretic in piata imobiliara romaneasca, insa practic, din cate proiecte au fost anuntate, foarte putine au fost finalizate sau chiar incepute", explica Gheorghiu.
Numarul mare de dezvoltatori straini si fonduri de investitii cu experienta pe piata de real estate care a intrat in ultimii ani in Romania a condus la o crestere continua a investitiilor de pe piata imobiliara. Piata locala nu a urmat insa trendul pe care l-au avut pietele din regiune datorita oscilatiilor din ultimii ani la nivelul preturilor si al randamentului.
"Piata imobiliara se confrunta cu o competitie puternica care va conduce in urmatorii ani la o scadere a yield-ului (profit anual - n. red.). Nu putem compara Romania cu pietele din Europa Centrala si Est, pentru ca evolutia din ultimii ani a demonstrat ca piata imobiliara locala a evoluat diferit fata de Polonia, Cehia sau Ungaria", considera Gheorghiu.
Intrarea jucatorilor straini puternici pe piata romaneasca a inceput in perioada 2003-2004.
"Piata imobiliara se afla intr-o crestere continua din momentul in care Romania a intrat in NATO, iar faptul ca la anul vom intra in Uniunea Europeana impinge tot mai multi investitori sa vina in Romania. Insa nu putem sa preconizam ce se va intampla cu piata dupa intrarea in UE", afirma reprezentantul Europolis.
Majoritatea proiectelor imobiliare dezvoltate nu sunt la un nivel ridicat de calitate, deoarece investitorii nu aveau experienta necesara, crede Gheorghiu.
"Tot mai multi investitori autohtoni, care au anuntat proiecte imobiliare, devin constienti ca trebuie sa apeleze la jucatori cu experienta din strainatate care sa ii ajute sa livreze pe piata produse de calitate", mentioneaza Gheorghiu.
Dezvoltatorii care decid sa vanda proiectul dupa finalizare isi asuma anumite riscuri in prezent, pentru ca piata este fluctuanta si nu se stie care va fi pretul pietei daca proiectul va fi finalizat peste doi-trei ani. De obicei, cei care decid sa vanda proiectul dupa finalizare sunt developeri puternici, care au experienta indelungata pe piete puternice din Europa, potrivit directorului Europolis.
Fondul de investitii austriac a investit pana in prezent 180 de milioane de euro in proiecte industriale si de birouri. Austriecii au intrat pe piata romaneasca in 2003, prin achizitia cladirii de birouri Europe House din Capitala, unde se afla sediul operatorului de telefonie mobila Orange.
Ulterior, in toamna anului 2004, Europolis a facut a doua achizitie pe piata locala, Cefin Logistic Park. Europolis a achizitionat cele doua proiecte cu 103 milioane de euro si a semnat o extindere a proiectului Cefin Logistic Park cu o valoare de 70 de milioane de euro.
Daca pana anul trecut fondurile austriece si irlandeze dominau achizitiile de pe piata imobiliara, anul acesta a fost randul fondurilor de investitii britanice care au fost foarte agresive. In primele cinci luni ale acestui an s-au realizat achizitii din partea unor fonduri de investitii nou intrate pe piata sau a unor investitori care au dorit sa-si consolideze pozitia detinuta. Mai mult, unii dintre cei mai mari jucatori au anuntat ca sunt interesati de noi achizitii si in urmatoarele luni.
Fondul de Investitii austriac este detinut de Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare (BERD) si banca austriaca Investkredit si detine in Europa active imobiliare de peste un miliard de euro.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO