Companii

Fermier din Teleorman: La noi a plouat când am avut nevoie de apă. Culturile de primăvară se prezintă bine, consider că în partea aceasta a ţării suntem norocoşi. România cultivă anual circa 5 milioane de hectare cu cereale, iar principalele culturi sunt cele de grâu şi porumb

Fermier din Teleorman: La noi a plouat când am avut...

Autor: Florentina Niţu

29.04.2024, 17:30 116

Fermierii din Teleorman consi­deră că sunt norocoşi în comparaţie cu cei din alte regiuni afectate de secetă, cum ar fi Buzău, Argeş şi Galaţi, pentru că ploaia a venit la momentul potrivit pentru culturile de pri­mă­vară, adică pentru cele de porumb şi floarea-soarelui.

Astfel, căldurile ridi­cate de la începutul acestui an - cu maxime de 29°C în luna aprilie - nu i-au influenţat negativ.

„La noi în zona, din fericire, a plouat în momentele importante, când am avut nevoie de apă, imediat după semănat, iar culturile noastre au pornit foarte bine în vegetaţie încă din toamnă. De asemenea, ploile din ultimele zile au fost bine-venite, chiar dacă adunate au fost doar 15-20 de litri. Culturile de primăvară momentan se prezintă bine, însă vom vedea până la recoltare cum vor evolua şi dacă vom mai avea parte de precipitaţii. După cum v-am zis, consider că în partea aceasta a ţării, poate chiar a judeţului, suntem norocoşi“, spune Andra Barbu, un tânăr fermier din judeţul Teleorman care lucrează circa 1.500 de hectare în cadrul fermei Iancom.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO