Companii

Fondul Gemisa atrage inca 9 milioane de euro

29.05.2006, 00:00 10

Fondul de investitii cu capital de risc Gemisa Investments ia in calcul majorarea valorii sale de la sase milioane de euro la 15 mil. euro pentru a sustine investitiile facute si a avea bani pentru noi proiecte.

"Acest lucru se va intampla cel mai probabil pana la sfarsitul lui 2006", a declarat Dragos Rosca, CEO al Gemisa.

Fondul isi va creste investitiile in cele zece companii pe care le are acum in portofoliu si, pe de alta parte, va cauta noi proiecte. "Investitia medie pe proiect va creste", afirma Rosca.

In momentul crearii Gemisa (octombrie 2004), Rosca spunea ca va investi cele sase milioane de euro in circa 15-20 de companii aflate in faza de start-up, valoarea medie a unui proiect fiind estimata initial la 300.000 de euro. Pe atunci, valoarea minima a unei investitii era de 50.000 de euro, iar maximul se cifra la un milion de euro, valoare care deja a fost depasita.

Pana acum, Gemisa a investit 3,5 milioane de euro si mai are pregatiti inca 1,5 milioane de euro pentru intervalul imediat urmator. "Aproape ca ne-am terminat banii pe care ni i-am propus initial pentru investitii", comenteaza CEO-ul Gemisa.

Pana acum fondul a investit in companii din sectorul serviciilor, aflate in faza de start-up si care exploateaza in general o nisa de piata. Sectorul serviciilor devine tinta tot mai multor investitori datorita potentialului sau ridicat. De exemplu, omul de afaceri clujean, Horia Ciorcila, afirma imediat dupa vanzarea Astral (vara lui 2005) ca pentru viitor isi va aloca o parte din bani in sectorul serviciilor.

Noii bani care vor fi atrasi de la investitori - companii financiare cu capital strain - vor fi folositi atat pentru a finanta a doua faza de dezvoltare a proiectelor existente, cat si pentru a diversifica portofoliul. Proiectele vizate pentru viitor vor fi si companii industriale (din sectorul productiei, de exemplu).

Intrucat sumele investite in fiecare proiect vor creste, numarul total al companiilor din portofoliul fondului nu va creste considerabil, target-ul de 20 de companii, stabilit initial, ramanand valabil.

Gemisa, spre deosebire de alte fonduri de investitii - cele de capital development -, a achizitionat pachetul majoritar al companiilor pe care le-a considerat interesante. In acest moment, fondul detine actiuni la urmatoarele companii: Miniblu (retail de articole pentru copii), Optical Network (ochelari de vedere si de soare distribuiti sub brandul Optiblu), Cristal Diagnostic (medicina muncii si clinica medicala), Oxigen Plus (servicii medicale pentru bolnavi cronici), Press Pro International (editura de presa medicala si organizator de evenimente), Fleet Management Services (management de flote de masini), BIA Human Resource Management Services (consultanta HR), Lauren Finance (servicii financiare).

Recent, Gemisa a mai investit in doua companii: Sport Distribution Group (distributie de echipamente sportive) si Gero Aslan. Aceasta din urma a fost creata de Gemisa impreuna cu Gerovital Cosmetics, avand ca obiect de activitate marketingul, promovarea, vanzarea, distributia si exportul produselor cosmetice marca Gerovital. Momentan insa, Gerovital Cosmetics isi disputa in justitie dreptul de folosinta al brand-ului Gerovital cu compania Farmec din Cluj-Napoca.

Dragos Rosca spune ca randamentul fondului va fi de 200% pentru intreg anul 2006. Asumandu-si un grad de risc mai ridicat decat fondurile de capital development, Gemisa poate avea si randamente mai mari. De exemplu, fondurile "clasice" au cresteri de 30-50% pe an. Insa in cazul lor, sumele investite per proiect sunt mai ridicate (cateva milioane de euro), iar riscul este mai mic.

Gemisa difera de fondurile de capital development si in ceea ce priveste exit-ul. In cazul fondului condus de Dragos Rosca, exit-ul poate veni dupa cinci-sase ani, in vreme ce vehiculele de investitii mai traditionaliste sunt dispuse sa astepte mai putin (circa trei ani).

Cifra de afaceri a tuturor companiilor din portofoliul Gemisa va fi de cel putin 12 milioane de euro in 2006, afirma Dragos Rosca.

Actualul CEO al Gemisa a fost, inainte de octombrie 2004, senior consultant la compania de consultanta Roland Berger Strategy Consultants timp de zece ani.

Cat timp a lucrat in consultanta de management, Rosca a participat la procesul de restructurare a mai multor companii romanesti sau straine. In Romania, a contribuit la restructurarea Roman Brasov, Terapia Cluj sau ICMRS (pe platforma Sidex).

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO