Companii

Franke: Nu suntem supusi unor fluctuatii ocazionate de creditare

02.07.2007, 14:41 20

Franke Romania, filiala locala a grupului elvetian Franke care comercializeaza sisteme complete de bucatarie, si-a reestimat previziunile de crestere a afacerilor din acest an, evaluate la inceputul exercitiului financiar la circa 12 mil. euro, in crestere cu 10% fata de 2006.
"Cresterea pentru acest an ar putea trece de 15%, ceea ce reprezinta destul de mult pentru nisa de echipamentele incorporabile", a declarat Valeriu Cobaschi, directorul Franke Romania.
Gradul estimat de crestere al afacerilor a fost pus si pe seama ponderii achizitiilor cash in totalul vinzarilor retelei de showroom-uri, care include 25 de locatii in 23 de orase. "La produsele incorporabile achizitiile prin credit prezinta o pondere foarte redusa si de aceea nu suntem supusi unor fluctuatii ocazionate de creditare ( cum s-a intamplat in cazul celor mai mari retaileri din piata - n. red) din cauza segmentului de clienti. Am incercat sa vindem si prin sisteme de creditare, dar de cele mai multe ori clientii prefera sa achite cash", a spus Cobaschi.
Potrivit reprezentantilor Franke, nisa echipamentelor electrocasnice pe care activeaza in Romania este diferita de cea din tarile vestice prin mai mult decat sistemul de achizitie. Cea mai mare parte a achizitiilor de linii complete de utilare a bucatariilor sunt motivate de utilarea noilor locuinte, doar unele produse fiind cumparate pentru inlocuire.
"In tarile dezvoltate ponderea este inversa. De altfel daca la nsoi piata incorporabilelor ajunge la aproape 6%, in Vest ponderea lor ajunge si la 60% din piata fata de electrocasnicele albe", explica Cobaschi. Pentru sustinerea cresterii, Franke intentioneaza sa lanseze pe piata interna un nou brand de hote de bucatarii, Faber, al treilea producator de hote din lume. Lansarea a fost motivata potrivit lui Cobaschi de cresterea pietei pana la 270.000 de unitati anual. Promovarea unui brand nou necesita potrivit reprezentantilor companiei un buget de aproape 15% din cifra de afaceri estimata pentru noul produs. "In general o lansare a unui brand nou poate ajunge pentru un producator de electrocasnice albe la 5%, dat fiind ca este vorba de o nisa, procentul poate ajunge in cazul nostru la 15%", a completat Cobaschi.
Suma estimata pentru bugetul de promovare ajunge la 500.000 - 600.000 de euro si presupune prezenta pe toate mediile.
Principalii concurenti Franke pe piata interna a produselor electrocasnice incorporabile sunt Ariston, Indesit, Electrolux sau Whirlpool.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO