Companii

Gral Medical a investit 0,4 mil. euro pentru a aduce pe piaţă un nou card de sănătate în care banii se strâng şi pot fi cheltuiţi oricând

Autor: Ioana David

15.11.2011, 18:21 143

Operatorul de servicii medical private Gral Medical, controlat de Robert şi Georgeta Şerban, a investit 0,4 mil. euro în logistica, consultanţa şi infrastructira sistemului informatic care susţin lansarea unui card de sănătate.

"Cardul cu acumulare Favor este un card de sănătate cu acumulare. Acest lucru înseamnă că pe el se acumulează bani iar aceştia rămân pe card atâta timp cât doreşte titularul. Nu există o perioadă de timp în care se pierde suma acumulată pe card", au spus reprezentanţii companiei.

Anul trecut compania a avut o cifră de afaceri de 50,4 mil. lei (12 mil. euro), în creştere cu 20% faţă de 2009.

Pentru anul în curs, compania şi-a bugetat un plus de 50%.

Pe piaţa serviciilor medicale private, estimată la peste 400 de milioane de euro anual, activează firme precum MedLife, Medicover, Regina Maria, Sanador, Medsana, Romar, Polisano, Anima.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO