Companii

Gral Medical, afaceri mai mari cu 10% la nouă luni 2016: „Mizăm pe creşterea organică“

Robert Chiţan, directorul de dezvoltare şi promovare al Gral Medical

Robert Chiţan, directorul de dezvoltare şi promovare al Gral Medical

Autor: Mirabela Tiron

01.11.2016, 00:05 331

Operatorul de servicii medicale private Gral Medical, unul dintre cei mai mari jucători de pe piaţa de profil din România, controlat de omul de afaceri Robert Şerban, a finalizat primele nouă luni din acest an cu afa­ceri mai mari cu 10% faţă de pe­rioada similară a anului an­terior, potrivit oficialilor grupului.

 
„În primele nouă luni am reuşit să atingem creşterea bu­ge­tată pe în­treg anul de 10% după ce în pri­mul semestru am avut o creştere de 7%. Mizăm pe creş­terea orga­nică prin dez­vol­tarea de noi centre şi ex­tin­derea spitalului. Aştep­tăm auto­rizaţia pentru a dez­volta capacitatea de cazare a spitalului la 100 de paturi faţă de 60 în prezent. Lunar avem 700 de pacienţi la spital, pentru diagnostic şi tratament“, a declarat pentru ZF Robert Chiţan, directorul de dezvoltare şi promovare al Gral Medical.
 
În ultimii doi ani, pe piaţa serviciilor me­dicale private au fost semnate tranzacţii de zeci de milioane de euro, im­plicaţi în achiziţii fiind jucători pre­cum MedLife, Regina Maria, Affidea sau Diaverum, ce şi-au con­solidat po­ziţia prin preluări. De altfel, Fady Chreih, CEO al reţelei private de să­nă­tate Regina Maria, declara recent că odată cu dezvoltarea marilor jucători din top trei presiunea pe jucătorii medii va fi şi mai mare – fie să vândă, fie să se ni­şeze doar pe anumite servicii foarte spe­cializate. Achiziţiile au devenit un mod de consolidare a businessului în piaţă.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro