Companii

Este inflaţia atât de mare sau companiile au găsit o scuză să îşi rotunjească profiturile? Pe pieţele străine a apărut recent termenul de greedflation – o combinaţie de lăcomie şi inflaţie, greu de tradus în limba română

Este inflaţia atât de mare sau companiile au găsit o...

Autor: Cristina Roşca

03.04.2023, 08:26 2732

În ultimul an, preţurile pentru cele mai multe bunuri de larg consum au crescut cu rate cuprinse între 20 şi 50%, conform informaţiilor din piaţă. Pentru unele produse alimentare, spre exemplu, în ultimii 2-3 ani, preţul aproape s-a dublat. În acest context, tot mai multe voci pun sub semnul întrebării scumpirile record din ultimul an şi pun problema dacă sunt reale sau vin şi din lăcomia marilor producători şi retaileri.

„Inflaţia a luat-o galopant în sus începând cu anul trecut. Acum, scumpirile au ajuns la un nivel la care nu mai e sustenabil termenul de inflaţie pentru că nu mai e aşa real. Ne confruntăm cu nişte creşteri de preţuri care nu sunt justificate. Permanent primim scumpiri“, spune Feliciu Paraschiv, proprietarul Paco Supermarkets, una dintre cele mai extinse reţele locale de magazine.

În aceste condiţii, Consiliul Concurenţei a lansat o investigaţie pe pieţele de ulei, zahăr şi unt.

În Occident – atât în Europa, cât şi în SUA – marile companii anunţă profituri record şi asta într-un an în care lumea întreagă s-a luptat cu inflaţia record.

În România, rezultatele financiare pe 2022 încă nu sunt publice, dar cifrele atât ale retailerilor, cât şi ale producătorilor vor putea arăta dacă scumpirile au mâncat într-adevăr din profituri, aşa cum a fost invocat în nenumărate situaţii.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO