Companii

Interviul săptămânii - Dan Şucu: Băncile sunt responsabile pentru 80% din şocul cu care a lovit criza economică

Interviul săptămânii - Dan Şucu: Băncile sunt responsabile pentru 80% din şocul cu care a lovit criza economică

Autor: Ioana David, Sorin Pâslaru

14.09.2010, 23:54 101

"Băncile au trecut de la trage complet volanul spre stânga,adică de la lupta pentru cota de piaţă la credite, la complet volandreapta, adică la restrângerea creditării şi majorarea dobânzilorla credite şi la depozite. Acest şoc a destabilizat economia laînceputul anului 2009", a spus Dan Şucu într-o discuţie cu ZiarulFinanciar despre ultimii doi ani din economia românească, în care aluat din nou o poziţie dură vizavi de sistemul bancar.

Dan Şucu, care conduce o afacere de 115 mil. euro, a făcutcronologia evenimentelor din economia românească la doi ani de lacăderea băncii de investiţii Lehman Brothers, momentul caremarchează începutul crizei economice globale.

Cum a început totul

Dan Şucu este de părere că în toamna anului 2008 când au apărutprimele semnale legate de o criză mondială, băncile aveau mult maimulte informaţii decât oamenii de afaceri şi în general restulmediului de business. Atunci acestea au decis să schimbe completstrategia şi de la câştigarea cotei de piaţă prin credite au trecutla atragerea de depozite, oprirea creditării şi majorareadobânzilor la credite.

"În perioada 2006-2008 băncile au căutat cotă de piaţă, astfelcă s-a ajuns la un raport între credite şi depozite de 3 la 1. Ceide aici (managementul băncilor - n.red.) execută ceea ce li setrasează de către băncile -mamă. La un moment dat au primit un noutarget: trageţi complet volanul spre stânga, adică nu faceţialtceva decât să luaţi cea mai mare parte din cota de piaţă, lacosturi mult mai ridicate. Numai că în momentul în care se trageputernic de volan dinspre stânga spre dreapta se dă peste capmaşina", este de părere proprietarul Mobexpert.

Omul de afaceri recunoaşte că prima dată a sesizat dimensiuneacrizei la sfârşitul aceluiaşi an când a participat la prezentărisusţinute de economiştii unor bănci "la care a rămas mască" şi carearătau că filialele din România au luat împrumuri de 30 mld. eurode la băncile- mamă şi că "ceva trebuie făcut".

"Nu mi-am dat seama la acea vreme că acel ceva va fi extrem dedrastic şi că ei vor lupta pentru cotă de piaţă luând bani de laclienţii existenţi. Ca orice român superficial, m-am uitat lacontractele mele, negociate cu avocaţi, pe mai mulţi ani, însă nuştiam "filmul" în care evoluau clienţii persoane fizice aibăncilor, care era mai important", afirmă Şucu.

Rolul băncilor în criză

Băncile au majorat în toamna anului 2008 şi primăvara anului2009 dobânzile la creditele aflate în sold, în primul rând lapersoanele fizice, motivând că au crescut dobânzile la depozite caurmare a crizei financiare.

Banca Centrală Europeană a micşorat rapid dobânda de referinţăpentru a ajuta la relansarea economică, dar în România niveluldobânzilor nu a scăzut, ci dimpotrivă, pentru că dobânzile lacredite erau în mare parte calculate pe baza unui indicatornetransparent, care depindea de bancă şi nu de Euribor.

Cu mai mulţi bani daţi pe rate, românii au tăiat consumul, carea scăzut cu 15% în 2009. Pieţele de electrocasnice sau de maşini,bazate direct pe finanţare bancară, au scăzut însă şi cu 60%, cumnu s-a întâmplat nici în Ungaria, nici în Cehia sau Polonia.România a intrat astfel în hard-landing, spre surprinderea chiar şia oficialilor Băncii Naţionale, care au dat deseori asigurări căRomânia nu va fi victima unui astfel de scenariu.

De altfel, însuşi guvernatorul BNR Mugur Isărescum dădeaasigurări în mai 2009 că România va avea creştere economică în2009, în condiţiile în care până la urmă anul avea să se încheie cuo scădere economică de 7%, cea mai dură din Europa de Est.

"A fost ca o maşină de curse care s-a izbit de un zid, în loc săfrâneze pe pietriş", explică acum, retrospectiv, omul de afaceriDan Şucu, cum s-au văzut primele luni din 2009.

Rolul băncilor în adâncirea crizei economice din România estepentru prima dată pus pe tapet de o voce puternică din business, încondiţiile în care discursul public despre evoluţiilemacroeconomice din România este "confiscat" în acest moment deoficiali ai băncilor.

"Băncile sunt un actor economic ca oricare altul. Nu văd de cesă nu discutăm rolul lor în evoluţia economiei de doi aniîncoace".

"Băncile îşi rezolvă problemele pe baza clienţilorbun-platnici"

În februarie 2009, omul de afaceri a fost primul care a ieşit şia vorbit despre faptul că băncile "au făcut un vapor de bani"astfel încât creşterile de dobândă nu se justifică.

Şucu spune că toţi apropiaţii au interpretat această declaraţieca având probleme cu creditele proprii, dar că de fapt el sereferea la situaţia în care băncile îşi acoperă propriile greşelidin banii clienţilor existenţi.

Concret, omul de afaceri exprimă atitudinea băncilor astfel: eleîşi rezolvă o problemă creată de entitatea mamă, cea care a deciscâştigarea de cotă de piaţă prin credite şi care practic estevinovată de raportul de 3 la 1 dintre credite şi depozite, prinintermediul dobânzilor pe care clienţii deja existenţi le plătescla credite, în loc să-şi asume problema şi să găsească osoluţie.

Băncile nu au putut impune această strategie decât persoanelorfizice pentru că firmele au avut clauze negociate şi avocaţiplătiţi cu "400 de euro pe oră" care le-au apărat interesele.

Aceasta este situaţia creditelor pentru investiţii pentru că laliniile de credit, adică acele linii de care companiile potbeneficia în orice moment, şi care se renegociază anual, banca şi-aimpus politica.

Soluţia lui Şucu pentru businessul propriu? "La magazinele maivechi, care generează anumite venituri, am încercat să renunţăm sausă micşorăm liniile de credit, iar la celelalte am renegociat".

Pe de altă parte, Şucu mai spune şi că a fost avantajat defaptul că nu avea investiţii în derulare pentru că "banii deinvestiţii sunt foarte scumpi".

"Băncile nu mai dau credite la această oră pentru investiţii.Tot ce înseamnă credit nou înseamnă de fapt reînnoiri alecreditelor vechi. Situaţia este de aşa natură încât companiileautohtone nu mai au finanţare la un preţ destul de scăzut astfelîncât să repornească investiţiile. În acest moment numai companiilestrăine pot investi, pentru că se finanţează ieftin dinstrăinătate", afirmă omul de afaceri.

"De ce nu există bănci noi? Pentru că majoritateaclienţilor sunt captivi"

"Mă uimeşte posibilitatea de a finanţa cu clienţi existenţi,legaţi de contracte, câştigarea cotei de piaţă. Se vorbeşte desprecompetiţia în sistemul bancar ca fiind puternică, dar de ce credeţică nu există nicio bancă nouă în România? Tot ansamblul depotenţiali clienţi sunt înregimentaţi. În condiţiile de astăzi estepuţin probabil să găsească o masă suficientă de clienţi care să-ipermită o cotă de piaţă de 3-4%", a afirmat Şucu.

Omul de afaceri a identificat în comisionul de rambursareanticipată principala problemă în ceea ce priveşte concurenţadintre bănci şi a spus în mai multe rânduri că este similar"legării de glie a iobagilor" .

"Dacă ar fi existat Ordonanţa 50 (care elimină acest comision -n.red.) atunci (1998-n.red.) băncile nu şi-ar fi permis mărireadobânzilor la depozite, urmată de majorarea dobânzilor la credite.(...) Şocul în economie a fost provocat aproape în totalitate debănci. S-a creat o dorinţă de economisire disproporţionată înraport cu posibilităţile", este de părere omul de afaceri.

Care este în aceste condiţii rolul BNR? Şucu afirmă că BancaNaţională şi-a îndeplinit rolul, acela de a păstra stabilitateabancară, sistemul fiind chiar "prea sigur", în timp ce AutoritateaNaţională pentru Protecţia Consumatorilor ar trebui să gestionezeaspectele legate de comisionul de rambursare anticipată.

"De ce să nu existe falimente bancare?" se întreabă Şucu, careapoi afirmă că se aşteaptă ca astfel de lucruri să se întâmple sausă existe investiţii ale băncilor-mamă pentru a-şi susţinefilialele.

El a mai spus că pe baza profiturilor pe care băncile le-aufăcut în România s-au obţinut "bonusuri mai mult decât serioaseacasă".

1 miliard de euro trebuie eliberat înconsum

Pentru relansarea consumului, dacă ar fi consilierulprimului-ministru, ar propune finanţarea singurei bănci de stat,CEC Bank, care ar putea să finanţeze clienţi nemulţumiţi de faptulcă finanţarea altor bănci s-a scumpit. CEC ar putea refinanţacredite cu o dobândă la Euribor plus 6%, de exemplu, pentruclienţii care nu au avut întârzieri la rată. În plus, trebuieatrase şi alte bănci în România. În acest fel economiile pe careclienţii le-ar face ar merge în consum şi s-ar relansa şi altebusinessuri. "Consider că cel puţin un miliard de euro se poateelibera pentru consum, ceea ce ar antrena afaceri în cascadă de 10miliarde de euro în total".

Şucu spune că băncile pot fi convinse să micşoreze dobânziledacă clienţii se grupează şi negociază dobânzi mai bune. În plus,statul ar trebuie să încurajeze competiţia dintre bănci şi prinposibilitatea transferării garanţiei între bănci sau micşorareataxei notariale.

Cum arată situaţia în 2010

Proprietarul Mobexpert spune că în 2010 s-a schimbat dramaticcomunicarea băncilor, care justifică menţinerea dobânzilor princreşterea costurilor, generate la rândul lor de creştereaprovizioanelor. Numai că această abordare este în opinia lui Şucucomplet greşită.

"Tu, ca bancă, ai decis să creşti dobânzile, când era clar căvei omorî, dar vii acum şi spui că nu poţi să scazi costurilepentru că ţi-au crescut provizioanele. Adică tu ca bancă spui că nupoţi să micşorezi dobânda pentru că trebuie să-i susţii pe cei carenu pot plăti. (...) Cu cât eşti mai corect, cu atât ai mai mult desuferit. Statul de ce nu face nimic pentru cei care îşi văd detreabă?", adaugă Şucu.

Omul de afaceri spune totuşi că a realizat în timp că statul areun rol important în reglementarea sistemului, dând ca exempluOrdonanţa 50/2010 care transparentizează contractele de credit şiintroduce competiţia prin eliminarea comisionului de rambursareanticipată.

"Dacă o bancă nu poate avea pierderi, să o facem regie autonomă,să fie declarată furnizor de utilităţi publice. Dacă banca a datcredite mai mult decât depozite nu este vinovat clientul. De cetrebuie să plătească pentru asta clientul care aduce rata la timpla bancă?", a spus Şucu.

Totuşi, nu este raţiunea băncilor de a funcţiona peprofit?

"Este adevărat, dar dacă este un profit fals, nesustenabil,trebuie să plătească pentru asta, nu să transmită mai departecosturile către clienţii bun-platnici. Boom-ul creditelor a fostcreat de bănci, în lupta pentru cotă de piaţă la credite,împrumutând scump aici. Înainte de cel mai bun preţ, de calitate,clientul doreşte respect", a încheiat omul de afaceri.

Ce prevede Ordonanţa 50/2010 şi cum a apărut nevoia detransparenţă la contractele de credit

  • Ordonanţa 50/2010 are două mize principale: transparenţacontractelor prin introducerea dobânzii de referinţă Euribor şicreşterea competiţiei prin limitarea comisionului derambursare.
  • Când au început să scoată pe piaţă contractele de credit învalută sau lei pe termen lung, pentru locuinţe, termenul standardîn contractele de credit era "dobândă fixă, dar banca îşi rezervădreptul de a modifica dobânda în funcţie de condiţiile de pepiaţă".
  • Ulterior, în 2008, tot ca urmare a legislaţiei introduse deAgenţia pentru Protecţia Consumatorului, care a avut şi iniţiativaOrdonanţei 50/2010, băncile au fost obligate să introducă încontracte indici de care să fie legată evoluţia dobânzilor.
  • Unele bănci au ales "să transparentizeze" dobânda la creditelegând-o de un indice de referinţă original: "indicele intern dereferinţă". Acestea au venit pe piaţă cu credite la un indiceintern de referinţă plus o marjă de 2,5%, spre deosebire de altebănci care au propus clienţilor dobânzi sub forma Euribor plus 7%,cu adevărat transparente.
  • Acum, prin Ordonanţa 50, băncilor li se cere să treacăîntr-adevăr la un calcul transparent al dobânzii, iar din textulordonanţei se poate interpreta ca dobânda internă de referinţă săfie înlocuită cu dobânda Euribor, cu adevărat o dobândă dereferinţă.
  • Bancherii se apără spunând că utilizarea dobânzii de referinţănu este abuzivă şi că este vorba de o dobândă de bază, aşa-numitadobândă "prime rate", utilizată şi în Occident. De asemenea, eiafirmă că la momentul când se ia creditul, costul credituluicalculat cu dobândă internă de referinţă şi cel cu Euribor esteegal.
  • Problema este însă că, în cazul dobânzii interne de referinţă,clienţii nu au posibilitatea de a urmări dacă banca ajustează rataconform condiţiilor de pe piaţă, cum se întâmplă în cazul cânddobânda este legată de Euribor.
  • Banca poate menţine dobânda la credit neschimbată, chiar dacăEuribor scade, ceea ce de altfel s-a şi întâmplat. Mai mult, poatecreşte nejustificat.
  • Astfel, costul creditului în cazul dobânzii transparente va fidiferit de cel al dobânzii legate de un indice netransparent.
AFACERI DE LA ZERO