Companii

Investitii de 1 mil. Euro Lotto se extinde in provincie

25.03.2005, 00:00 58


Compania SSD Sport System Development - Lotto Romania, distribuitor de echipament sportiv marca Lotto si al liniei de incaltaminte Stonefly isi va extinde reteaua proprie de magazine cu alte doua unitati, valoarea investitiei ridicandu-se la aproximativ un milion de euro.


"In prezent avem 14 magazine in Bucuresti, Constanta, Brasov, Ploiesti, Iasi si Cluj, iar in acest an vom mai deschide doua unitati, in Bacau si Timisoara", a declarat ieri presedintele Lotto Romania, Razvan Rosca.


Produsele Lotto si Stonefly sunt vandute si in alte 50 de magazine, hypermarketuri si cash&carry.


Pentru acest an, compania vizeaza o crestere a vanzarilor cu 30% comparativ cu anul 2004, cand a inregistrat un nivel de 7,5 milioane de euro.


"SSD-Lotto Romania isi propune pentru 2005 o majorare cu 25% a cifrei de afaceri, la marcile Lotto si Stonefly, si de 50% pentru celelalte produse", a precizat Rosca.


Compania a inceput anul trecut sa importe o serie de produse conexe activitatii sportive, precum suprafete sintetice pentru sali de sport, aparate de fitness, bazine olimpice si gazon sintetic. Recent, compania s-a mutat intr-un nou sediu, de peste 1.500 metri patrati, care cuprinde atat birourile, cat si depozitul central, valoarea totala a investitiei ridicandu-se la aproximativ un milion de euro.


Compania SSD-Lotto Romania a fost infiintata la sfarsitul anului 1994 si are capital mixt romano-italian. Principalii concurenti ai marcii Lotto pe piata romaneasca sunt adidas, Nike, Puma si Reebok, prezenti prin intermediul unor importatori locali.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO