Companii

Ioan Ciolan, Ambient: Obiectivul cheie este controlul costurilor

23.11.2008, 14:50 43

Distribuitorul de materiale de constructii Ambient din Sibiu, controlat de omul de afaceri Ioan Ciolan (foto), a inregistrat o scadere a vanzarilor in trimestrul patru, din cauza sezonalitatii cererii de produse de pe piata, care face ca in sezonul rece nevoia de materiale de constructii sa scada, dar si a crizei financiare. Peste 50% din afacerea Ambient se adreseaza firmelor de constructii, care si-au restrans activitatea in ultimele luni. Ca reactie, Ambient a restructurat 248 de posturi, ce reprezinta sub 8% din totalul posturilor de munca. Compania va mentine strategie de reducere a costurilor si anul viitor, insa nu a anuntat alte reduceri de personal. "In orice moment, obiectivul cheie al unei companii este controlul costurilor. In contextul actual, administrarea eficienta a costurilor este stringenta si direct responsabila de viitorul companiei", afirma Ioan Ciolan, director general al Ambient. Totusi, Ambient isi pastreaza tinta pentru cifra de afaceri la 240 milioane de euro, in crestere cu peste 20% fata de anul trecut. Compania detine in prezent o retea de 15 centre comerciale, 7 magazine, 4 depozite logistice, fiind prezenta in 25 de judete din Romania. 

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO