Companii

Jose Bonito, Cadbury: Cele mai mari schimbari de la preluarea Kandia-Excelent au vizat brandurile

Jose Bonito, Cadbury: Cele mai mari schimbari de la preluarea Kandia-Excelent au vizat brandurile

Jose Bonito, directorul general al Cadbury Romania: Fabrica din Bucuresti a fost construita in urma cu 2-3 ani si este una dintre cele mai moderne unitati de productie ale Cadbury din Europa, de aceea nu necesita investitii suplimentare importante. Locatia din Bucuresti poate fi extinsa ulterior, daca va fi nevoie, insa in acest moment nu sunt planuri pentru majorarea capacitatii de productie.

11.11.2008, 14:37 98

"De la preluarea Kandia-Excelent si pana acum ne-am concentrat pe activele operationale. Acestea, impreuna cu echipa si cu portofoliul de branduri din Romania reprezinta "asseturile" cele mai importante ale businessului local", spune Jose Bonito in primul sau interviu acordat presei locale.

Inainte de a veni in Romania, Bonito a condus timp de doi ani operatiunile Cadbury in Ungaria, coordonand in acelasi timp si distributia produselor companiei pe mai multe piete din Europa Centrala. El s-a alaturat Cadbury in urma cu aproximativ cinci ani, odata cu integrarea producatorului de guma de mestecat si dropsuri Adams, ca director de logistica pe piata din Spania. Ulterior, Bonito a preluat conducerea departamentului logistic pe zona Europa Centrala si de Sud.
Anul trecut, Cadbury a preluat 95% din actiunile producatorului local de dulciuri Kandia-Excelent, platind in total 60 de milioane de lire sterline (87,4 mil. euro). Tranzactia a marcat intrarea Cadbury pe piata romaneasca.
"Tehnic vorbind, integrarea Kandia-Excelent in Cadbury este acum finalizata. Investitiile pe care le-am realizat de la preluare si pana in prezent au vizat mai ales brandurile", afirma Bonito.
Primele schimbari aduse de Cadbury in acest business au vizat brandul Magura, care detine primul loc pe piata romaneasca a prajiturilor ambalate. Potrivit datelor companiei, prajiturile ambalate reprezinta cel mai dinamic segment al pietei pe care Cadbury Romania activeaza in prezent.
Dupa ce a lansat pe piata noi sortimente de prajituri ambalate, producatorul a investit in relansarea bomboanelor Silvana. Acestea din urma au fost preluate de Kandia de la rivalul Kraft Foods Romania in anul 2006, printr-o tranzactie de 10 mil. euro care a inclus si achizitia caramelelor Sugus.
"Relansarea bomboanelor Silvana, proiect realizat la jumatatea acestui an, a primit un raspuns rapid din partea consumatorilor. Dupa doua luni, cota de piata a acestor produse a crescut cu doua puncte procentuale", afirma Bonito citand datele companiei Nielsen, fara a preciza insa cota de piata a Silvana.
Cele mai recente investitii au vizat rebrandingul ciocolatei Kandia.
"In acest an este putin probabil sa facem alte schimbari in portofoliul local, insa in urmatorii ani am putea continua procesul de reinventare a brandurilor", adauga directorul Cadbury Romania.
Preluarea Kandia-Excelent le-a permis englezilor de la Cadbury sa se plaseze pe locul al doilea pe piata ciocolatei, dupa Kraft Foods, cu o cota de 24%. Pe segmentul bomboanelor (excluzand pralinele), compania locala avea o cota de 32% in momentul preluarii, fiind al doilea mare jucator dupa Wrigley. "Vrem sa castigam cota de piata prin cresterea vanzarilor peste ritmul de crestere al competitorilor", subliniaza Bonito.
El mai spune ca una dintre masurile de "rationalizare" a portofoliului local a fost renuntarea la vanzarile vrac. Pe fondul cresterii veniturilor consumatorilor, vracul pierde teren in fata produselor branduite, atat pe piata dulciurilor cat si pe alte piete din industria alimentara.
"Am renuntat la produsele vandute la vrac pentru ca ne concentram pe dezvoltarea brandurilor. Vanzarile vrac nu ne ajutau sa ne diferentiem de ceilalti jucatori", explica Bonito.
Printre produsele la care compania a renuntat de curand se numara caramelele "Yo Yo".
In prezent, Kandia, Silvana, Laura, Rom, Magura si Sugus sunt cele mai importante branduri din portofoliul Cadbury Romania, dupa ponderea in vanzari.
"Vom continua sa investim si in celelalte branduri locale: Papi, Fagaras, Vis si Anda", adauga Bonito.
Referitor la posibilitatea de a aduce in Romania branduri din portofoliul international al Cadbury, managerul a precizat ca marcile locale sunt in acest moment prioritatea companiei.
"Intr-adevar, ciocolata Cadbury ne-ar permite sa intram pe un segment superior al pietei locale de profil. Noi analizam permanent toate segmentele pietei ciocolatei, dar pana acum nu am luat o decizie in acest sens", mai spune el.
Ciocolata detine cea mai mare pondere in vanzarile locale ale Cadbury, fiind urmata de prajiturile ambalate si de bomboane.
Cei mai mari competitori ai Cadbury in Romania sunt tot companii de talie internationala - Kraft Foods, Wrigley si Chipita. Dintre acestea, doar Kraft are productie locala.
Bonito sustine ca fabrica din Bucuresti, care reprezinta singura unitate de productie a Cadbury in Romania, nu a avut nevoie de investitii majore dupa preluare. "Fabrica din Bucuresti a fost construita in urma cu 2-3 ani si este una dintre cele mai moderne unitati de productie ale Cadbury din Europa, de aceea nu necesita investitii suplimentare importante. Locatia din Bucuresti poate fi extinsa ulterior, daca va fi nevoie, insa in acest moment nu sunt planuri pentru majorarea capacitatii de productie", afirma el.
Managerul nu exclude nici posibilitatea de demarare a exporturilor din unitatea din Capitala, insa precizeaza ca nu sunt planuri concrete in acest sens.
In 2007, Kandia-Excelent a raportat o scadere a cifrei de afaceri cu 7% fata de 2006, pana la valoarea de 114,47 mil. lei (34,3 mil. euro). In acelasi an, compania a raportat pierderi financiare de 5,17 milioane lei (1,54 mil. euro), dupa ce in 2006 inregistrase un profit net de 26,9 milioane lei (7,6 mil. euro). Bonito nu a dorit sa dea detalii despre rezultatele bugetate pe 2008.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO